Totul s-a clarificat în momentul în care patronul FCSB, Gigi Becali a eliberat bomba. Acesta a declarat că finul său Borcea își pregătește revenirea la Dinamo.
Potrivit sport.ro, aceasta nu este singura mutare pe care Borcea o va face.
ProSport a aflat că Borcea i-a dat deja temă de gândire lui Victor Piţurcă pentru a-l desemna în funcţia de manager general al grupării care se bate pentru play-off. Totul, din momentul în care fostul finanţator se va înţelege cu Negoiţă asupra modului în care i se va alătura în fruntea clubului. "Piţurcă a fost informat deja de Borcea despre ce vrea să facă. Sunt prieteni vechi, nu e prima dată când încearcă să-l ia. Dar, acum, pare puţin dificil din cauza situaţiei în care se află Cristi. Pentru Piţurcă e cel mai bun moment. Valoarea şi-a arătat-o, cu Becali n-ar mai lucra niciodată. Are nevoie de Dinamo. Şi Dinamo are nevoie de el. Relaţia între Piţi şi Borcea e o relaţie interesantă. Uitaţi-vă ce jucători au venit la Dinamo pe vremea lui Borcea, e simplă filiera", spune pentru ProSport o sursă care şi-a pus amprenta pe istoria echipei "roş-albe".
Vezi și Decizie luată de fiica adoptivă a Stelei Popescu: Ce s-a întâmplat cu vila regretatei artiste
Și-ar dori-o mulți români! Ce pensie încasează fostul președinte Emil Constantinescu
Guvernul Dăncilă dă o nouă taxă: Cine sunt cei vizați și ce sumă enormă vor trebui să plătească


















