Premierul britanic Boris Johnson a declarat luni că analizează posibilitatea de a folosi râurile, în special fluviul Dunărea, sau de a folosi căile ferate în încercarea de a scoate cerealele în cantităţi mai mici din Ucraina, scrie agerpres.ro
"Turcii sunt absolut indispensabili pentru a rezolva asta. Fac tot ce pot. Depinde de Rusia să permită ieşirea cerealelor", a spus Johnson în parlament.
"Trebuie să căutăm tot mai insistent mijloace alternative de a muta cerealele din Ucraina dacă nu putem folosi calea maritimă, dacă nu putem folosi Bosforul", a adăugat el.
Turcia a anunţat că a oprit o navă de transport marfă sub pavilion rusesc în largul coastei sale în Marea Neagră şi investighează o acuzaţie a Ucrainei conform căreia ambarcaţiunea transporta cereale furate.
Johnson le-a spus parlamentarilor că există soluţii care nu implică prezenţa unor nave de război ale Marii Britanii sau ale altor state în Marea Neagră.
"Analizăm posibilitatea de a folosi râurile, în special fluviul Dunărea, sau de a folosi căile ferate în încercarea de a scoate cerealele în cantităţi mai mici decât am putea să o facem printr-un convoi uriaş prin Marea Neagră", a mai declarat el.
"Analizăm toate opţiunile posibile", a spus Johnson, conform agerpres.ro
Boris Johnson a găsit soluția pentru transportul cerealelor din Ucraina: Analizăm toate opțiunile posibile
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

18:00Social
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

13:00Social
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

15:00Social
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

18:30Externe
Iliana Iotova devine prima femeie președinte din istoria Bulgariei. Nicușor Dan a felicitat-o și așteaptă să o primească în România

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

08:00Externe
Impactul alegerilor din SUA asupra României. Care este miza atât de mare

07:30Externe
Coreea de Nord ar fi în spatele atacului asupra Binance, cea mai mare fraudă cripto din istorie. FBI a făcut acuzația

07:00Externe



