Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) informează, într-un comunicat, că dosarul necesar obținerii documentului portabil A1 pentru lucrătorii detaşaţi în spaţiul comunitar poate fi depus şi electronic. Adică nu mai este necesară deplasarea la CNPP.
În comunicatul său, CNPP recomandă utilizarea, pentru depunerea respectivului dosar, a secțiunii ”Comunicare cu publicul. Depuneri cereri și documente”. Instituția explică faptul că această modalitate are un grad mai mare de conformitate faţă de cerinţele de conţinut ale dosarului, deoarece formularul de cerere prevede explicit documentele care trebuie să însoţească cererea, iar vizualizarea cererii este confirmată către depunător.
CNPP menţionează că eliberarea documentului portabil A1, într-un interval de timp rezonabil, poate fi realizată cu condiţia ca dosarul să fie complet.
Documentul portabil A1 este singurul document ce poate demonstra că asigurările sociale sunt plătite în ţara în care se află angajatorul care a detaşat un salariat şi, astfel, nemaifiind necesară o plată a taxelor sociale şi în statul în care salariatul îşi desfăşoară propriu-zis activitatea.
Pe durata desfăşurării activităţii în străinătate, lucrătorul trebuie să prezinte documentul A1 autorităţilor din statul membru gazdă, întrucât în absenţa acestuia autorităţile respective pot impune afilierea la sistemul de securitate socială al statului membru gazdă şi plata contribuţiilor aferente în statul membru gazdă.
Citește și:
Un polițist de la Investigații Criminale face apel la bugetari să renunțe la sporul Covid: Să avem cu toții puțină decență!
Unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de retail din România scoate la vânzare mai multe magazine în București și în marile orașe din țară
Se pregătește o schimbare radicală pe piața auto! Ar putea fi interzisă introducerea în țară a acestor mașini













