Cât costă o cameră de hotel la mare dacă o rezervi acum. Românii au început să-și asigure vacanțele de vară

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 02-04-2024 17:12

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Românii se întorc din nou la prima dragoste. Cei care își petrec concediile la mare au început din nou să își rezerve locurile pe litoralul românesc.


În cadrul programului Înscrieri Timpurii Litoral 2024, demarat la începutul lunii octombrie 2023, numărul rezervărilor făcute pentru hotelurile din România au crescut cu 27%. Cel mai mare operator român care vinde vacanțe pe litoralul românesc anunță că, deși ofertele tip „early booking” erau valabile până la 31 martie, cea mai mare parte a hotelierilor au decis să prelungească perioada acestora și în luna aprilie.


„Ofertele speciale pentru vacanțe pe litoralul autohton, promovate de operatorii din
turism, îi determină pe tot mai mulți români să-și facă din timp planurile pentru concediul de vară, mulți alegând stațiunile de la malul mării. În cifre, de la lansarea programului Înscrieri Timpurii Litoral 2024 - la începutul lunii octombrie anul trecut, până la finalul lunii martie, s-a înregistrat o creștere cu 27% a rezervărilor de sejururi în hotelurile de la Marea Neagră în comparație cu intervalul 1 octombrie 2022 - 31 martie 2023, arată datele Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment turistic”, informează Litoralulromanesc.ro într-un comunicat dat publicității duminică.


Citește și: Tarifele de lux impuse de frații Pavăl, de la Dedeman, pentru turiștii care vor să se cazeze la hotelul pe care îl dețin în Italia

Care sunt cele mai căutate stațiuni


Programul Înscrieri Timpurii expiră, în mod obișnuit, la 31 martie, însă patroni de hoteluri au decis să prelungească valabilitatea acestora. Rezervările făcute până la ceastă dată arată că, pentru vara acestui an, cele mai căutate stațiuni sunt Eforie Nord, Mamaia și Neptun-Olimp. Statisticile arată de asemenea că turiștii care profită de ofertele early booking aleg vacanțe mai lungi decât cei care rezervă last minute. Analiza primelor trei luni ale anului mai arată că în ceea ce privește costul unui pachet turistic, un român a plătit în medie 3.200 de lei pentru o vacanță pe litoral. Sezonul estival 2024 va începe și anul acesta pe 1 Mai.
„Durata medie a sejurului este de 5,5 nopți, față de durata medie a sejurului pe întreg sezonul estival 2023 - de 4,8 nopți. Există și turiști care își iau vacanțe prelungite la mare, cel mai lung sejur achiziționat până în acest moment fiind de 30 de zile”, informează documentul citat, potrivit Digi24

Vezi și: Hotelul unde turiștii primesc banii înapoi pe cazare. Condiția este ca vremea să le strice sejurul programat
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri