Cât vor costa măștile medicale de protecție. Precizările făcute de Virgil Popescu, ministrul Economiei

Autor: Ion Motea

Publicat: 05-05-2020 11:45

Actualizat: 05-05-2020 11:23

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu,  a declarat că una dintre principalele probleme de care vrea să se ocupe în perioada imediat următoare este ca, în România, să se găsească măști medicale de protecție în magazine după data de 15 mai, la un preț convenabil pentru toată lumea în jurul a 2 lei.


"Principala preocupare a Ministerului Economiei este ca în data de 15 mai, odată cu ridicarea Stării de urgenţă şi cu impunerea obligativităţii purtării măştilor în spaţiile închise, în România să se găsească aceste măşti de protecţie în reţelele de retail, în farmacii, acolo unde oamenii pot să le cumpere foarte uşor. Mai mult decât atât, să aibă un preţ rezonabil.

 

Mă voi ţine şi mă voi bate ca acest preţ să fie în jurul valorii de 2 lei, că va fi 2,20, că va fi 2,30 sau 2,50... să fie cu 2 în faţă. Nu mai vreau ca românii să-şi cumpere măşti cu 4, cu 5, cu 6 lei cum se mai găsesc în acest moment în anumite locaţii. Asta a fost una dintre problemele importante care s-a discutat la Cotroceni. Îi asigur pe români că Ministerul Economiei va reuşi să-şi atingă acest obiectiv", a spus Popescu.


 


 

 

În ceea ce priveşte redeschiderea restaurantelor, teraselor, barurilor şi cafenelelor, oficialul a menţionat că o decizie în acest sens va fi luată în funcţie de evaluarea medicilor epidemiologi, după primele două săptămâni de la ridicarea Stării de urgenţă.


 

 

 

"Hotelurile care s-au închis singure din cauza lipsei de clienţi se vor redeschide tocmai datorită faptului că circulaţia în interiorul localităţilor şi circulaţia între localităţi vor fi permise, pe motive bine întemeiate, cum ar fi serviciul. Asta înseamnă că va fi trafic de persoane între localităţi şi atunci e normal ca să avem hoteluri deschise.

Despre restaurante, terase, cafenele şi baruri eu spun că ar trebui să aşteptăm o evaluare după primele două săptămâni a medicilor epidemiologi să vedem care este influenţa acestor prime relaxări de măsuri asupra acestei pandemii şi dacă lucrurile vor fi ţinute sub control şi oamenii vor înţelege că trebuie să respecte măsurile pe care Guvernul le va recomanda în această stare de alertă, sunt convins cor vor urma şi o serie de alte măsuri.

De exemplu, cred că într-o primă etapă s-ar putea deschide terasele, dar nu pot să spun cu certitudine în momentul de faţă, trebuie să aşteptăm ce vor spune medicii dacă, începând cu data de 1 iunie sau 15 iunie, se vor deschide restaurantele, terasele, cafenelele, barurile etc.", a afirmat ministrul de resort.

Citește și:


SURSE De ce ar fi fost executat, în plină stare de urgență, șeful Casei de Pensii – Solicitarea Violetei Alexandru

Lista Neagră a lui Rizea: Mircea Geoană de la șpăgi de milioane la legături cu mafia italiană


Medicul care s-a oferit voluntar să se infecteze cu coronavirus, o nouă ieșire-șoc: ‘Puteau fi omorâți de orice infecție, nu numai de cea cu SARS-CoV-2’
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri