Stocul naţional modern al spaţiilor de retail a ajuns la 3,52 milioane de metri pătraţi, iar dintre aceștia în jur de 32% se găsesc numai în București, ne arată datele ce au fost transmise luni de compania de consultanță imbiliară CBRE.
O suprafață ce este aproape echivalentă, în jur de 38% din stocul național modern al spațiilor de retail, este împărţită în zece oraşe: Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Oradea, Braşov, Ploieşti, Suceava, Craiova şi Piteşti, se detaliază într-un comunicat de presă al CBRE.
„Stocul modern de spaţii de retail se situează, în momentul de faţă, la 3,52 milioane de metri pătraţi, dintre care 59% este reprezentat de sectorul centrelor comerciale, iar 41% de parcurile de retail. Din actualul stoc de spaţii de retail, circa 51% au fost dezvoltate în perioada 1999 - 2008”, se mai scrie în documentul de presă al CBRE.
În primul semestry al acestui an, dezvoltatorii imobiliari au librat o suprafață în jur de 30.000 de metri pătrați în proiecte din Bistriţa, Focşani, Gheorghieni, Râmnicu Sărat şi Vaslui.
În jur de 367.000 de metri pătraţi sunt în prezent în construcţie, cu date de livrare în acest an şi anul viitor.
„Din proiectele aflate în construcţie, 53% este reprezentat de sectorul centrelor comerciale şi 47% de parcurile de retail. De asemenea, 18% din stocul de spaţii de retail aflate în prezent în dezvoltare sunt extinderi în construcţii existente”, mai susţin reprezentanţii CBRE.
Activitatea în sectorul spaţiilor de retail continuă să fie dinamică anul acesta, însă nu la fel de efervescentă ca anul trecut.
„Observăm o creştere a activităţii regionale, în oraşe secundare, dar şi în oraşe terţiare. Acest lucru se datorează creşterii puterii de cumpărare la nivelul întregii ţări. O altă tendinţă importantă este şi majorarea ponderii componentei online pe segmentul de retail. Astfel, am remarcat o creştere cu 30% a vânzărilor online în S1 2018, faţă de S1 2017”, a declarat Carmen Ravon, Head of Retail Leasing al CBRE Romania.
În plus, în primele şase luni ale acestui an, nouă chiriaşi au intrat pe piaţa locală a spaţiilor de retail, potrivit zf.ro
„Mari branduri internaţionale, care activează în industrii extrem de diverse şi ţintesc publicuri diferite, au decis anul acesta să-şi facă intrarea pe piaţa locală. Acesta este un semn că piaţă românească se maturizează şi devine din ce în ce mai ofertantă pentru marii jucători care o ocoleau până acum, considerând-o prea riscantă”, a concluzionat Carmen Ravon.
Vezi și
Surpriză! De ce servicii gratuite beneficiază Elena Udrea în Costa Rica
Un cunoscut lider #Rezist cere ajutorul pe Facebook. Ce amenzi uriașe are de plătit
Veste bună! Se schimbă vârsta de pensionare: Pentru cine va fi redusă și în funcție de ce


















