Cele 34 de magazine care se află în sudul și estul Europei, zone care sunt direct în război, vor rămâne închise. Guvernul ucrainean a interzis operațiunile comerciale în zonele vizate, dar grupul spaniol vrea să redeschidă, treptat, 20 de locații, în celelalte zone. Inclusiv 3 magazine Zara sunt pe listă. Celelalte aparțin Inditex.
Zara voia să redeschidă magazinele încă din luna noiembrie
În septembrie 2023, grupul Inditex anunța că se gândește să se întoarcă în luna noiembrie a anului 2023. Nu doar Zara urma să revină în Ucraina, ci și Bershka și Pull&Bear și altele. Totuși, evaluarea pe care a efectuat-o compania spaniolă a revelat că pericolul este mult prea mare, mai ales în zonele centrale și de vest.
Măsura de revenire de la vremea aceea se justifica prin aducerea de noi venituri și prin „relaxarea” conflictului dintre Rusia și Ucraina. În fapt, compania a pierdut sume importante din cauza pandemiei de COVID-19. Închiderea centrelor comerciale le-a afectat bugetul.
Rămâne de văzut dacă de această dată chiar va redeschide magazinele Zara și altele care țin de Inditex sau se vor răzgândi.
CITEȘTE ȘI: Cine este patronul misterios al magazinelor Zara. Este considerat unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei
Angajații de la Inditex, plătiți cu salarii de nimic
Cei care lucrează pentru Zara și alte magazine de la Inditex, din România, abia câștigă 2.000 de lei. Din acest motiv, cei de la Declick au făcut chiar o petiție în 2023, pentru a le asigura lucrătorilor salarii decente. Nu doar în țara noastră situația este tragică, ci și în alte locuri din lume.
În Bangladesh, de exemplu, muncitorii care fac haine pentru Zara și H&M primeau doar 95 de dolari pe lună! Două săptămâni au protestat, în octombrie 2023, pentru a li se face dreptate, potrivit Digi 24. Nu mai puțin de 4 milioane de persoane erau în situația menționată, în condițiile în care toată lumea știe că produsele de la Inditex nu au prețuri care să se adreseze oricui.
CITEȘTE ȘI: O cunoscută companie din România, care produce pantofi pentru Zara, intră în insolvență: Ce se va întâmpla cu sutele de angajații


















