MOL România, al patrulea operator de benzinării din România, va continua implementarea proiectului Fresh Corner în benzinării, urmând ca în prima parte a anului viitor să deschidă astfel de magazine unde vinde alimente.
În prezent, numărul staţiilor Fresh Corner a ajuns la 123, din totalul de 218 de staţii MOL din România.
”În prezent, sunt 123 de staţii unde este implementat conceptul Fresh Corner, dintr-un total de 218 benzinării (deţinute de MOL în România, n.r.). În prima parte a anului viitor, intenţionăm să avem toate staţiile Fresh Corner”, a spus Levente Borviz, Head of Retail MOL România, fără a preciza care este investiţia totală în benzinării.
Acesta a subliniat că încasările din acest segment a depăşit estimările planificate de companie când a demarat proiectul.
Totodată, MOL lansează prima campanie de imagine de brand. Eduard Novak, singurul campion paralimpic la ciclism al României, este ambasadorul Fresh Corner în România.
“Lansăm astăzi prima campanie integrată de imagine Fresh Corner şi mă bucur că alături de noi în acest demers este Eduard Novak, singurul campion paralimpic la ciclism al României, ambasador Fresh Corner. Îl admir pentru puterea şi determinarea de a obţine succesul mult dorit, cred că valorile lui se aseamănă cu cele ale MOL România şi acest parteneriat al nostru va fi de asemenea unul de succes”, a declarat Levente Borviz.
Campionul spune că este o persoană foarte dinamică, care se deplasează atât cu maşina cât şi cu bicicleta pe distanţe foarte lungi.
”Ca idee, merg aproximativ 100 de kilometri pe zi cu bicicleta. Indiferent dacă sunt pe două sau pe patru roţi, pauzele mi le petrec la Fresh Corner. Apreciez atmosfera prietenoasă şi oferta variată, de calitate. Cafeaua, de exemplu, este extrem de importantă, pentru că îmi dă energie necesară drumurilor lungi şi mai ales în timpul curselor sau antrenamentelor de ciclism”, a declarat Eduard Novak, citat de Capital.ro.
Citește și:
EXCLUSIV! Adevărată lovitură de teatru! Răsturnarea privitoare la sumele colosale plătite de Statul Român pentru operațiile de schimbare de sex
Lovitură puternică pentru Orange! Cum își înșela clienții
Cea mai mare companie petrolieră dă lovitura! Ce va deschide în curând
Trending

11 aprPolitica
Fotografia cu Nicușor Dan care i-a adus un val de critici, înainte de Paște. Unde a fost surprins președintele și ales ales cu cine. FOTO

11 aprEntertainment
Obiceiu bizar pe care îl aveau Elena și Nicolae Ceaușescu de Paște. Sărbătoreau atipic Învierea

09:48Actual
STB de Paște. Programul pentru transportul public din Capitală

circa 2 ore în urmăActual
Mall deschis de Paște în București. Un supermarket cunoscut i-a urmat exemplul, pentru 12 aprilie
Articole Similare

10 aprSocial
Pensie nouă în România. Proiectul de lege care ar trata pensionarii ca în SUA este în Parlament deja

10 aprEconomie
România, la un pas să piardă 3 miliarde de euro din PNRR. UE nu ne va da banii, dacă nu îndeplinim aceste condiții

09 aprEconomie
Ilie Bolojan și cele 5 direcții strategice pentru reglarea prețurilor la energie

09 aprEconomie
Salariul, alocația și indemnizația, întârziate în plată la ING. Mii de români, afectați de situație

08 aprEconomie



