Un nou nume intră în scenă pentru preluarea fotoliulu de președinte al Senatului, în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că va demisiona din această funcție, după ruperea Coaliției PSD-ALDE.
Alina Gorghiu este propunerea PNL pentru funcţia de preşedinte al Senatului, în condiţiile în care luni se aşteaptă demisia lui Călin Popescu Tăriceanu din această funcţie, precizează surse politice pentru STIRIPESURSE.RO. Nu este exclusă însă nici o schimbare de candidat, în condiţiile în care Ludovic Orban nu are o relaţie foarte bună cu Alina Gorghiu, predecesoarea sa în fruntea PNL, scrie știripesurse.ro.
Confor unor surse parlamentare ale Știripesurse.ro, luni au loc negocieri între PNL şi ALDE pentru susţinerea Alinei Gorghiu. De asemenea, cei trei reprezentanţi ai Pro România în Senat ar urma să susţină propunerea PNL.
USR urmează să decidă, într-o şedinţă a grupurilor parlamentare, să o susţină pe Alina Gorghiu, pentru a oferi un semnal de unitate a opoziţiei.
Din partea PSD există mai mulţi senatori care ar dori să preia şefia Senatului, printre care Robert Cazanciuc şi Ecaterina Andronescu. Funcţia va fi negociată intern la pachet cu funcţia de şef de grup.
În acest moment, PSD are 67 de voturi în Senat, în condiţiile în care majoritatea este de 69. PSD încearcă să convingă mai mulţi senatori ALDE să treacă în "barca" social-democrată, însă şi Pro România poartă negocieri cu senatori PSD.
Vezi și EXCLUSIV Execuții în Poliție. Dezvăluire-șoc: ‘S-a folosit de mine ca să scape de șefi’
Vești importante pentru milioane de români! Vor primi bani mai mulți
Mare atenție! Se dau amenzi uriașe dacă aveți așa ceva în mașină
Cine i-ar putea lua locul lui Tăriceanu - Un nou nume intră în scenă
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual



