Ciprian Ciucu, președinte al PNL București și primar al Sectorului 6, susține că partidul pe care îl conduce nu-i retrage sprijinul politic primarului general al Capitalei, Nicușor Dan.
Altfel, Ciucu îi reproșează lui Nicușor Dan că nu a cultivat relația cu PNL București, ci cu o formațiune desprinsă din PNL, făcând referire, în mod evident, la partidul condus de Ludovic Orban, Forța Dreptei.
„Strategia politică a PNL București este decisă în cadrul Biroului Politic al PNL București.
Strategia Politică de la nivel național este stabilită în cadrul Biroului Politic Național al PNL. Nu au venit solicitări de la nivel național pentru retragerea sprijinului politic lui Nicușor Dan în Consiliul General și nu există o intenție în acest sens la nivelul organizației PNL București pe care o reprezint.
În primul rând, decizia este prematură. Din punctul meu de vedere, orice primar are nevoie de o perioadă de grație pentru a demonstra ce poate: să gândească și să vină cu proiecte bune, să le implementeze, să inițieze reforme, să administreze serviciile publice.
În cel de-al doilea rând, nu poți lăsa un oraș precum Bucureștiul fără o majoritate în Consiliul General. Vă reamintesc, PNL are în acest moment o majoritate cu USR în Consiliul General. Nu au existat solicitări de la nivel național pentru a schimba majoritatea cu USR din Consiliului General.
Evident, mi-ar fi plăcut foarte mult ca dl. Primar General să cultive mai atent relația cu PNL București și mai puțin cu acea mică formațiune politică desprinsă din PNL. Până una-alta, NOI, PNL București, suntem cei care-i votăm proiectele. Din partea mea, a avut mereu toată deschiderea și sprijinul (s-a văzut la vot, timp de mai bine de un an!!) chiar dacă, pe alocuri, rar, mi-am mai manifestat nemulțumirea față de încetineala cu care se întâmplă unele lucruri. Mulți le-au catalogat drept “atacuri”. Nu, au fost doar atenționări legitime din partea liderului politic care îi susține majoritatea în București, direct afectat, prin asociere, de performanțele sale administrative.
Cât despre retragerea sprijinului politic, dacă vom lua o asemenea decizie, o veți auzi de la mine, direct, clar, argumentat.
Acum, mergem mai departe! Avem prea multă treabă de făcut și ar trebui să alocăm cu toții mai mult timp administrației și mai puțin politicii. Mai sunt doi ani până la alegeri, vom avea timp și de politică. Acum, la treabă!
Toate cele de mai sus sunt spuse in contextul zvonurilor și articolelor din ultimele luni, care au luat amploare în ultimele zile, cu privire la acest subiect”, a afirmat Ciprian Ciucu.
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, susține că PNL nu-i retrage sprijinul lui Nicușor Dan! Însă îl atacă pe primarul general pentru relația cu Ludovic Orban și Forța Dreptei
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 25-09-2022 10:43
Trending

11 sepExterne
Telefoanele, interzise complet în școli după afișarea rezultatelor de la testele PISA. Țara care a luat această măsură nu a așteptat nici 24 de ore

11 sepExterne
Cum se va împărți averea lui Elon Musk. Miliardarul care l-a ajutat pe Donald Trump în campanie are 14 urmași

11 sepEconomie
Dezastru la întreținere pentru românii care stau la blocurile noi. Cât ajung să achite lunar

11 sepEconomie
Produsele de la Lidl care dispar de la raft pe 20 septembrie. Au prețuri reduse chiar și la jumătate din prețul inițial

11 sepSocial
Gratuitate pentru locuitorii din București. Se adresează doar celor din Sectorul 1, anunțul autorităților

11 sepEconomie
Dispare Carrefour din România. După ce magazinele au fost cumpărate de frații Pavăl, se lucrează la o altă identitate vizuală a supermarketurilor

11 sepExterne
Spania nu mai este ce a fost. De ce tot mai mulți români ajung să se întoarcă acasă sau să se orienteze către alte țări

11 sepSocial
Județul din România unde apa are cel mai mare tarif pe metrul cub. Comparație cu alte zone unde este mult mai accesibilă

11 sepEntertainment
Cât a costat Catedrala Mântuirii Neamului până în prezent. A fost nevoie de ani buni și donații uriașe pentru cel mai mare lăcaș de cult creștin ortodox din lume

11 sepEconomie
Scumpiri uriașe la biletele de avion. Prețul combustibilului folosit pentru zbor a crescut cu 90%
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



