Nemulţumiţi de ceea ce s-a întâmplat azi sunt reprezentanţii echipei suporterilor, SSC Farul Constanţa, formaţie care tocmai a promovat în Liga 2. Aceştia anunţă că vor contesta licitaţia şi vor face plângere penală pe numele organizatorului licitaţiei, care e acuzat că a schimbat regulile din mers, de mai multe ori, pentru a-l favoriza pe Marica. Iniţial, spun suporterii (care au participat la prima licitaţie, în decembrie 2017, fiind învinşi în final de un personaj necredibil, care a promis 1.000.000 de lei şi n-a plătit nimic, respectiva tranzacţie fiind, de altfel, anulată), s-a anunţat că brandul va fi vândut prin oferte depuse în plic. Apoi, brusc, fără avertisment, s-a anunţat licitaţia de astăzi.
Suporterii de la SSC Farul acuză că se pregăteşte un mega-tun imobiliar, pe locul actualului stadion urmând să fie construit un complex rezidenţial. În replică, Marica a negat acuzațiile și susține că vrea să facă ceva pentru fotbal și că nu are de gând să dărâme niciun stadion.
Citește și...
EXCLUSIV! Surpriză de proporții! Cine vrea să fure parlamentari de la PSD – întâlnire SECRETĂ între politicieni celebri!
Miron Cozma i-a pus gând rău lui Klaus Iohannis! Ce va face „fără bani și fără pile”













