Puterea îl ține în șah pe președintele Klaus Iohannis. Chiar dacă șeful statului a retrimis această propunere legislativă în Parlament, pentru a fi corectată, aleșii nu au modificat-o.
Şefia Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) va fi stabilită fără ca preşedintele să fie implicat în procedura de numire, a decis Senatul. Proiectul de lege stabileşte că şeful ANCOM este numit de Parlament, la propunerea Guvernului, asta deşi preşedintele Klaus Iohannis a retrimis prevederea în Parlament, informează Libertatea.
Senatul a hotărât ca șeful ANCOM să fie numit de către Parlament, la propunerea Guvernului, iar preşedintele României să fie exclus din procedura de numire.
„Conducerea ANCOM este asigurată de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, numiţi de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţa comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”, se precizează în actul normativ.
Klaus Iohannis nu a fost. însă, de acord cu o astfel de modificare şi a retrimis legea în Parlament pentru reexaminare.
„Observăm că întreaga putere executivă (atât Guvernul, cât şi preşedintele României) este eliminată din cadrul procedurii de numire a conducerii ANCOM, ceea ce determină un dezechilibru între puterile statului în ceea ce priveşte atribuţiile legate de propunerea, numirea şi controlul care vizează o autoritate administrativă autonomă precum ANCOM. Doar repartizarea echitabilă a acestor atribuţii între puterile legislativă şi executivă şi, în cadrul acesteia din urmă, între preşedintele României şi Guvern, poate asigura independenţa operaţională a ANCOM”, a punctat şeful statului, în obiecţiile sale.
Vezi și Investiție uriașă! Lidl a semnat actele! Ce deschide în România – Va fi al doilea ca mărime din Europa
EXCLUSIV! Acuzații grave la adresa noului procuror șef DIICOT! De ce ar fi acesta vulnerabil
EXCLUSIV! Ce va face celebrul comisar Traian Berbeceanu cu banii câștigați din procesul cu fostul șef SRI Alba? „Rămâne fix așa cum am promis”
Coaliția PSD-ALDE îl atacă din nou pe președintele Iohannis! Ce drept vrea să-i ia Parlamentul șefului statului
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 16-05-2018 21:30
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



