Codul Fiscal a fost modificat din nou: Ce declarație s-a introdus și cine trebuie să o completeze

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 02-04-2018 17:01

Actualizat: 02-04-2018 17:17

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

S-a făcut o nouă modificare importantă la Codul Fiscal, despre care trebuie să știe mii de români. Acesta a fost modificat vineri, la publicarea sa în Monitorul Oficial, prin Ordonanța de Urgență nr. 25/2018.


Executivul a introdus o nouă declarație care vizează companiile cu afaceri de peste un milion de euro anual. Acestea sunt obligate să depună la Fisc o nouă declarație.


Potrivit
avocat.net, aceștia sunt obligați să declare, anual, sponsorizările, actele de mecenat și bursele private.


Normal, această declarație trebuie depusă până pe 25 martie, adică până la data la care trebuie raportat impozitul pe profit pe anul precedent.


Totuși, majoritatea contribuabililor depun declarația conform termenelor speciale pe care le au pentru depunerea declarației de impozit pe profit.

Modelul declarației informative urmează să fie stabilit de Fisc, prin ordin, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a proiectului de ordonanță de urgență, adică până la 28 iunie 2018.

Vezi și A intrat în vigoare! 13.000 de salariați din România primesc, din aprilie, mai mulți bani! Cine sunt aceștia

Planul de PR împotriva lui Liviu Dragnea. Miza: Mihai Fifor! Adevărul despre remanierile din Guvern


Veste bombă: se pregătește schimbarea lui Isărescu de la BNR! Cine i-ar lua locul

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri