Comentariu devastator! După o săptămână de foc, pe fondul uciderii lui Florin Mototolea, zis Emi Pian, jurnalistul Sorin Șerb se întreabă cum au ajuns lucrurile aici, în condițiile în care România se fălește cu cei mai mulți agenți secreți din UE.

„Clanurile s-au repartizat pe sectoare și se luptă feroce împotriva celor care le calcă teritoriul. Cum au ajuns lucrurile aici, deși România se fălește cu cei mai mulți agenți secreți din Uniunea Europeană? Cum e posibilă existența rețelelor transfrontaliere de prostituție și trafic de droguri când serviciile secrete au fost mereu în fruntea bugetofagilor și s-a investit atât în controlul la frontieră, instalațiile de monitorizare și interceptare, în filaje și infiltrări? Poate pentru că viața celor infiltrați în rețelele mafiote este ca o carte deschisă nu doar pentru șefii de Poliție, ci și de clan?”, scrie Sorin Șerb, într-un comentariu Radio Europa Liberă.

O polițistă infiltrată într-o rețea mafiotă se confesa zilele trecute că după ce a depus probe, înregistrări, în fine dovezi incontestabile ale caracterului criminal al organizației cu pricina (pe care le-a strâns punându-și viața în pericol) a început să primească amenințări cu moartea și a găsit o coroană funebră pe mașină, semn că fusese turnată de colegi traficanților de persoane. Oare aveau dreptate cei care susțineau că PSD ar trebui desființat nu în calitate de moștenitor al PCR (deși ar fi un motiv suficient), ci pentru că este coordonatorul și beneficiarul unei rețele de crimă organizată extinsă în toată țara și în toate domeniile de activitate? Dar nu e valabil și în cazul altor partide politice care au tolerat, ba chiar au profitat de pe urma rețelelor infracționale? Poate că, de fapt, interlopii nu au culori politice pentru că nu rentează în afacerile pe care le fac cu toată lumea? Poate pentru că politicienii înșiși nu mai au culori politice, doar o foame patologică și instinctul de a urmări banii în cea mai adâncă văgăună bugetară. Descoperi că nu rareori între politicieni și interlopi funcționează ceea ce etologii numesc mutualism: interacțiunea reciproc avantajoasă dintre două animale, chiar dacă nu sunt politice. Cele două tipuri de culturi (politică și infracțională) coabitează și cooperează cu succes. Analfabetismul funcțional pus la treabă!”mai spune autorul.

Vezi și

SURSE Cum ar fi ajuns clanul Rinu, cel care se află în spatele uciderii lui Emi Pian, să crească în ultimii ani: ‘Au săgeți care taie tot’

EXCLUSIV Cum a răbufnit Marcel Vela: ‘Îmi pare rău că trebuie s-o spun’. După scandalul iscat de priveghiul lui Emi Pian, Iulian Surugiu rupe tăcerea!

Lovitură cruntă pentru un celebru om de afaceri: DIICOT i-a pus sechestru pe avere. Prejudiciu de 8 milioane de euro adus statului