sursa foto:  bursa.ro

EXCLUSIV Cum a răbufnit Marcel Vela: ‘Îmi pare rău că trebuie s-o spun’. După scandalul iscat de priveghiul lui Emi Pian, Iulian Surugiu rupe tăcerea!

În urma criticilor aduse de sindicatul Europol șefilor Poliției Capitalei, pentru modul în care au gestionat priveghiul lui Florin Mototolea, zis Emi Pian, Bugetul.ro a vrut să obțină și părerea celorlalte sindicate.

Astfel, după ce Dumitru Coarnă a luat apărarea șefilor din Poliție, și Iulian Surugiu, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție, a afirmat, pentru Bugetul.ro, că DGPMB „gestionează bine această situație”.

Vezi și SURSE O altă versiune a uciderii lui Emi Pian! Cum ar fi început bătaia: ‘Ce-mi vorbești, mă, mie așa, în nas?’

Totodată, Iulian Surugiu a spus că președintele Europol, Cosmin Andreica, ar trebui să și construiască, pentru că e ușor să critici. De altfel, șeful SNAP a dezvăluit, în exclusivitate pentru Bugetul.ro, ce i-a zis ministrul Marcel Vela, săptămâna trecută. Ministrul de Interne i-a mărturisit lui Iulian Surugiu că, din cauza acestor sindicaliști care doar critică, „polițiștii au de suferit”.

„Părerile sunt împărțite, iar rolul sindicaliștilor e să critice, iertați-mă! Ce e mai simplu decât să critici? E adevărat că e frustrant ceea ce se întâmplă, dar e o discuție mai amplă. Ăsta e rezultatul politicii duse în România, în ultimii 30 de ani. Și aici, când zic politică, înțeleg eu că e și Poliția. Până la urmă, și ea depinde și a depins foarte mult de politic.

Atunci, în condițiile actuale, dacă altcineva îmi spune că ar fi procedat bine Poliția să intre peste ei, la așa încărcătură, să dea cu gaze lacrimogene, eventual să răstoarne și mortul pe acolo, nu cred că asta era rezovarea fericită.

Înțeleg că au fost niște negocieri între Poliția Capitalei și familie. Am văzut că aseară (n.r. – joi) au mai început să respecte. Au cumpărat măști, au cumpărat dezinfectant.

Problema e, repet, mie mi-a murit o rudă și mi-a fost foarte greu să-i aleg pe cei care să vină la ea acasă, s-o vadă. Dar e o încărcătură emoțională, pentru că omul ăla a fost ucis. Chiar dacă a făcut ce a făcut, vorbim de viața unui om. Chiar dacă a fost un infractor, până la urmă, viața ne-o dă Dumnezeu și viața trebuie respectată.

Din punctul meu de vedere, cam așa stă situația. Cel mai simplu e să critici și cred că sindicalistul acela tânăr, Andreica, a făcut-o. Eu l-am crescut pe copilul ăsta, pe Andreica și i-am spus să învețe să și construiască, că e cel mai ușor pe lume să critici.

Conducerea Sindicatului Național al Agenților de Poliție a avut întâlnire, săptămâna trecută, cu ministrul Vela și, printre alte discuții, a spus în felul următor – sunteți primul jurnalist căruia îi spun: ‘Domnul Surugiu, îmi pare rău că trebuie s-o spun, dar din cauza asta, la băieții ăștia, la sindicaliști, care văd numai într-un singur sens și numai critică, de aici au de suferit polițiștii și dialogul social‘. Sunt vorbele domniei sale, și eu îl înțeleg perfect. Îmi asum ceea ce spun, pentru că s-a săturat și domnia sa să facem dialog social. Doi, trei oameni – doi, trei lideri – numai înjură pe acolo și numai critică, dar nu vin cu soluții. Din punctul meu de vedere, conducerea Poliției Municipiului București gestionează bine această situație. Deși, v-am spus, poate și eu mă simt neîmpăcat cu sufletul, că la mine de ce n-au avut rudele mele voie să vadă decedatul, dar, ținând cont de situația creată, eu înțeleg perfect deciziile luate de Poliția Municipiului București”, a afirmat, pentru Bugetul.ro, Iulian Surugiu.

Vezi și EXCLUSIV După atacul la Poliția Capitalei, Dumitru Coarnă strânge rândurile: ‘Violența naște violență! Nu ajuta nimănui să se pătrundă cu forța acolo’

Dumitru Coarnă: „Poliția Capitalei a acționat inteligent”

Și Dumitru Coarnă, președintele SNPPC, a apărat Poliția Capitalei și a lăudat modul în care oamenii legii au gestionat situația.

În opinia mea, Poliția Capitalei a acționat foarte bine, pentru că, ne place ori nu ne place, e o situație de excepție. Întotdeauna, ăștia au fost altceva, deci trebuie să acționăm în consecință. Nu vorbim de o regulă aici, ci de o excepție de la regulă. Și atunci, șeful Poliției Capitalei – Poliția Capitalei, general vorbind – a acționat foarte bine, a gestionat foarte bine situația.

Nu s-a întâmplat nimic, ulterior. Sigur, am dublat forțele acolo, polițiștii au fost suprasolicitați în această perioadă, dar, una peste alta, Poliția Capitalei a gestionat foarte bine problema.

Eu, dacă eram șeful Poliției Capitalei, nu interveneam cu forța. Poliția a acționat extrem de inteligent și extrem de bine. Sunt de acord cu această metodă convențională. Violența naște violență. Nu ajuta nimănui să se pătrundă cu forța acolo.

S-a discutat cu ei, s-a ajuns la niște soluții juridice. Uitați-vă că respectă regulile, distanța, poartă și mască, adică au înțeles niște lucruri, ceea ce este un mare câștig.

Cine spune că trebuia să se intre cu forța are o problemă sau are un alt interes!

Eu am multă încredere în șeful Poliției Capitalei, Bogdan Berechet. E un profesionist”, a declarat, pentru Bugetul.ro, Dumitru Coarnă.

Vezi și SURSE O altă versiune a uciderii lui Emi Pian! Cum ar fi început bătaia: ‘Ce-mi vorbești, mă, mie așa, în nas?’

Cosmin Andreica a acuzat că polițiștii sunt mâhniți, din cauza ordinelor primite

Cosmin Andreica, șeful Europol, a declarat, la Digi24, că polițiștii din prima linie sunt mâhniți, din cauza ordinelor primite de la șefi, în privința priveghiului lui Emi Pian.

„Țin să vă mărturisesc că inclusiv pe grupurile de polițiști a fost o mâhnire după ziua de ieri, a fost o frustrare și a fost o revoltă din partea polițiștilor. A fost inacceptabil să vedem acel „spectacol” în care zeci de membri ai forțelor de ordine n-au făcut altceva decât să asigure protecția unei familii de interlopi. Ce încearcă autoritățile să transmită prin astfel de gesturi? Astăzi am văzut că autoritățile le-au pus la dispoziție celor care participă la această ceremonie măști și dezinfectant, în condițiile în care ei în continuare încalcă legea, fiind un număr mai mare de 50 de persoane la acel eveniment privat, așa cum a fost el denumit. Noi suntem nemulțumiți și frustrați de această atitudine, pentru că în momentul în care colegii noștri vor fi puși în situația de a aplica legea, cetățenii le vor arunca în față această acțiune”, a explicat Cosmin Andreica.

Vezi și SURSE Lovitură de teatru! Nu Ciprian al lui Napi l-a ucis pe Emi Pian! Un alt membru al clanului Rinu, suspectat!

„Toată această activitate a fost, sub o formă sau alta, condusă de către mai-marii Poliției Române”, a adăugat el.

Întrebat dacă știe să fi existat un ordin în acest sens, ca polițiștii să se comporte astfel, Andreica a spus: „Știm că au fost interpretări referitoare la faptul că, fiind vorba despre o ceremonie și despre o categorie din societate care are astfel de tradiții, ar fi inoportun să se intervină pentru dispersarea mulțimii, în așa fel încât să se limiteze numărul participanților la acel eveniment. Până la urmă, concluziile și efectele acestei mulțimi, acestei aglomerări care a avut loc în aceste zile acolo, le vom vedea peste probabil două săptămâni, pentru că acolo a fost o adevărată bombă epidemiologică”, a conchis liderul sindicatului „Europol”.

Florin Mototolea, zis Emi Pian, a fost omorât în noaptea de luni spre marți, după o ceartă la barbut. Principalul suspect, Richard Emanuel Gheorghe, din clanul Rinu, a fost reținut pentru 24 de ore.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare