Comisia Europeană a anunțat, luni, că la aproape un an de la iniţierea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, economia UE a intrat în 2023 pe o bază mai bună decât se preconizase în toamnă
Previziunile intermediare din iarnă îmbunătăţesc perspectivele de creştere pentru acest an la 0,8% pentru UE şi la 0,9% pentru zona euro.
În prezent, se preconizează că ambele zone vor evita, la limită, recesiunea tehnică anticipată pentru începutul anului. De asemenea, previziunile diminuează uşor rata preconizată a inflaţiei, atât pentru 2023, cât şi pentru 2024.
După expansiunea robustă din prima jumătate a anului 2022, ritmul de creştere a scăzut în al treilea trimestru, însă uşor sub aşteptări. În al patrulea trimestru, în pofida şocurilor negative excepţionale, economia UE a evitat scăderea preconizată în previziunile din toamnă. Rata anuală de creştere pentru 2022 este estimată în prezent la 3,5% atât pentru UE, cât şi pentru zona euro.
Evoluţiile favorabile înregistrate de la previziunile din toamnă au îmbunătăţit perspectivele de creştere pentru acest an. Diversificarea continuă a surselor de aprovizionare şi o scădere bruscă a consumului au adus nivelurile stocurilor de gaze peste media sezonieră din ultimii ani, iar preţurile angro ale gazelor au scăzut cu mult sub nivelurile din perioada anterioară războiului. În plus, piaţa forţei de muncă din UE a continuat să înregistreze rezultate foarte bune, rata şomajului rămânând la cel mai redus nivel istoric (6,1%) până la sfârşitul anului 2022.
Încrederea se îmbunătăţeşte, iar sondajele din luna ianuarie sugerează că activitatea economică va evita, de asemenea, o contracţie în primul trimestru al anului 2023.
Cu toate acestea, există în continuare cu dificultăţi majore. Consumatorii şi întreprinderile continuă să se confrunte cu costuri ridicate ale energiei, iar inflaţia de bază (inflaţia totală, excluzând energia şi alimentele neprelucrate) a continuat să crească în luna ianuarie, erodând şi mai mult puterea de cumpărare a gospodăriilor. Pe măsură ce presiunile inflaţioniste persistă, se preconizează că înăsprirea politicii monetare va continua, afectând activitatea întreprinderilor şi investiţiile.
Potrivit previziunilor intermediare din iarnă, creşterea preconizată pentru 2023 este de 0,8% în UE şi de 0,9% în zona euro, cu 0,5 şi, respectiv, cu 0,6 puncte procentuale mai mare decât în previziunile din toamnă. Rata de creştere pentru 2024 rămâne neschimbată, situându-se la 1,6% pentru UE şi la 1,5% pentru zona euro. Până la sfârşitul perioadei analizate în previziuni, se preconizează că volumul producţiei va fi cu aproape 1% mai mare decât cel estimat în previziunile din toamnă.
După ce a atins nivelul maxim în 2022, inflaţia va scădea în perioada analizată în previziuni. Trei luni consecutive de moderare a inflaţiei totale sugerează că s-a trecut de perioada în care s-a înregistrat nivelul maxim, astfel cum s-a anticipat în previziunile din toamnă. După ce a atins un maxim istoric de 10,6% în luna octombrie, inflaţia a scăzut, estimarea-semnal din ianuarie fiind de 8,5% pentru zona euro. Scăderea a fost determinată în principal de diminuarea inflaţiei preţurilor la energie, în timp ce inflaţia de bază nu a atins încă nivelul maxim.
Previziunile privind inflaţia au fost revizuite uşor în sens descrescător faţă de toamnă, reflectând în principal evoluţiile de pe piaţa energiei. Se preconizează că în UE inflaţia totală va scădea de la 9,2% în 2022 la 6,4% în 2023 şi la 2,8% în 2024. În zona euro, se preconizează că aceasta va scădea de la 8,4% în 2022 la 5,6% în 2023 şi la 2,5% în 2024, precizează dcbusiness.ro
Comisia Europeana aduce vești bune: Economia va evita recensiunea
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

18:00Social
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

13:00Social
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

15:00Social
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



