Avocatul Minodora Ion a făcut un prim pas în ceea ce privește eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pe stradă.
Judecătorii de la Curtea de Apel București au decis, miercuri, că purtarea măștii de protecție în spațiile publice deschise este ilegală, după ce Minodora Ion a acționat în instanță Departamentul pentru Situații de Urgență.
Totuși, decizia magistraților bucureșteni nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs de DSU.
„Anulează parţial prevederile art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427 din 17.12.2020, publicat în Monitorul oficial nr. 1257 din 18 decembrie 2020, în ceea ce priveşte instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţii deschise, în sensul înlăturării sintagmei „…şi deschise”.Cu recurs în maxim două zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în şedinţă publică azi 23.12.2020”, se precizează în decizia pronunțată de judecătorii CAB.
„Uraaaaaa! Uraaaaaa!Uraaaaaa!
Am castigat procesul cu Arafat in prima instanta.
Nici nu-mi vine sa cred.
Instanta a dispus ca masura obligarii de a purta masca in spatii deschise este nelegala.
Solutia poate fi atacata cu recurs in 2 zile de la comunicarea hotararii.”, este anunțul făcut, pe Facebook, de avocatul constănțean.
Odată cu această decizie a CAB, ar putea fi anulată și excepția profund neconstituțională făcută de autorități, anume „este permisă înlăturarea măștii de protecție pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi”.
Aceasă prevedere ne-a demonstrat, pe timp de pandemie, că nu toți suntem egali în fața legii.
Mai exact, am putea deduce că, potrivit hotărârii CNSU prin care fumătorii sau cei care mănâncă pe stradă sunt exceptați de la purtarea măștii de protecție, noul coronavirus face pauză atunci când fumezi o țigară sau mănânci o pungă de pufuleți.
Unii dintre voi veți spune, poate, că e un lucru mărunt. Așa o fi. Dar de ce eu, ca nefumător, sunt obligat să port masca de protecție încontinuu, iar un fumător și-o poate înlătura oricând dorește, printr-un singur fum?
În concluzie, când noi nu vrem să luptăm împotriva unor astfel de măsuri arbitrare, mai putem cere oare eliminarea pensiilor speciale?
Eugen DINU - Comentariul este asumat integral de autor
Covid-19 nu mai trebuie să facă pauză doar atunci când fumezi sau mănânci pe stradă - Opinie
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună
Articole Similare

24-05-2026 21:36Exclusiv
Apartamentele cu grad ridicat de siguranță la cutremur. Recomandări ale arhitecților când cumperi un imobil. EXCLUSIV

24-05-2026 19:46Exclusiv
Cât costă neglijență dentară în România, în 2026. Semnele timpurii pe care nu ar trebui să le ignori. EXCLUSIV

16-04-2026 18:30Exclusiv
Luna nouă în Berbec, fenomen rar după 3 secole. Fiecare zodie va fi influențată de astre, pe data de 17 aprilie 2026. EXCLUSIV

06-03-2026 19:15Exclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv



