Potrivit lui Cozmin Gușă, Roman este protejatul lui Rareș Bogdan, astfel că s-a forțat debarcarea acestuia de la Ministerul Digitalizării.
Gușă spune că se știa de mult timp că Florin Roman este un impostor, însă informațiile au fost scoase acum la lumină pentru a fi executat Rareș Bogdan.
Analistul politic este de părere că se dorește eliminarea lui Rareș Bogdan, deoarece începe lupta pentru președinția Partidului Național Liberal, iar nimeni nu și-l dorește pe fostul jurnalist în această competiție internă.
Cozmin Gușă: Se dorește eliminarea lui Rareș Bogdan
„Mobilizare politică și de presă contra lui Florin Roman, pentru eliminarea lui Rareș Bogdan. Asta este ipoteza de la care pornim, prieteni. Departe de mine gândul de a-l apăra pe Florin Roman, cunoașteți părerea mea despre acest domn.
Gândiți-vă că este o problemă la 70% dintre politicieni. Această mobilizare nu are legătură cu Florin Roman, are legătură cu faptul că Florin Roman este protejatul lui Rareș Bogdan.
Rareș și-a asumat, într-un fel, coordonarea politică a acestui Minister al Digitalizării, care are de cheltuit vreo 2 miliarde de euro.
Și atunci, toată lumea s-a mobilizat, de la Dacian Cioloș până la presă, uitând de treaba aia de ieri, cu fratele lui Paul Stănescu, agricultorul devenit energetician dintr-odată.
Eu cred că s-au sesizat acum cu toții și au folosit niște date pe care le știau de mai de mult, pentru că se dorește eliminarea lui Rareș Bogdan.
Rareș Bogdan trebuie blocat, pentru că începe lupta pentru noul președinte al PNL. Nimeni de acolo nu are nevoie Rareș Bogdan și atunci îi taie aripile, îl dau afară pe singurul ministru pe care Rareș Bogdan îl are acolo”, a afirmat Cozmin Gușă, la Gold FM.
Vezi și
EXCLUSIV Vasile Dîncu, șeful Apărării Naționale, confirmă pentru Bugetul.ro: Pensiile militare de până în 2.500 de lei vor fi mărite cu 10% în 2022!
Parchetul confirmă informația publicată de Bugetul.ro! Nicio reținere făcută în cazul descinderii cu tam-tam la Brigada Rutieră
EXCLUSIV Mii de polițiști amenință cu demisiile, dacă se impune Certificatul Covid la locul de muncă: ‘Dacă voiau, se vaccinau până acum’
















