Crește vârsta de pensionare în Poliție? Lucian Bode, ministrul de Interne, răspunde la marea întrebare

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 06-01-2021 08:38

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a făcut o nouă precizare în privința informațiilor apărute în spațiul public, referitoare la majorarea vârstei de pensionare în Poliția Română și în celelalte structuri din cadrul MAI.


Potrivit lui Lucian Bode, la această oră, nu s-a discutat și nici nu se intenționează să se inițieze vreun demers legislativ prin care să fie modificate condițiile privind accesarea drepturilor de pensie ale categoriilor profesionale de la nivelul instituției ori cuantumul acestor drepturi


Ministrul Afacerilor Interne a ținut să facă unele clarificări privind drepturile personalului instituției, precizând că „la nivelul MAI nu a fost susținută, nu este în elaborare și nu se intenționează promovarea ori susținerea vreunui demers legislativ prin care să fie modificate condițiile privind accesarea drepturilor de pensie ale categoriilor profesionale de la nivelul instituției ori cuantumul acestor drepturi”
, se precizează într-un comunicat de presă al MAI.

Vezi și

EXCLUSIV Lovitură pentru locuitorii Sectorului 1, începând cu anul 2021! Clotilde Armand a majorat taxele pe proprietate


Vești triste continuă să vină de la Guvern pentru români. Plata acestor sume de bani a fost amânată pentru anul 2022


Scandalul dintre polițiști și Guvern continuă: ‘Este mai gravă decât înghețarea drepturilor salariale’
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri