Anunț important al premierului Viorica Dăncilă! În acest sector vor crește spectaculos salariile, a informat, joi, Viorica Dăncilă.
Domeniul construcţiilor va fi declarat „prioritar şi de importanţă naţională" pentru economia românească, a anunţat, joi, prim-ministrul Viorica Dăncilă, precizând că, pentru acest sector, va fi stabilit „un salariu minim brut lunar de 3.000 de lei".
La începutul şedinţei solemne de Guvern de la Alba Iulia, premierul a anunţat că vor fi aprobate prin memorandumuri "două acorduri în domenii prioritare pentru România - construcţii şi educaţie", care vor fi semnate cu sindicatele şi patronatele imediat după reuniune.
„Acordul în domeniul construcţiilor: vom declara acest sector prioritar şi de importanţă naţională pentru economia românească pentru următorii 10 ani. Pentru sectorul construcţiilor, vom stabili un salariu minim brut lunar de 3.000 de lei, vom elimina taxele pe muncă pentru angajatori, iar pentru angajat le vom stabili astfel încât salariul minim net lunar să depăşească echivalentul în lei a 500 de euro", a explicat Dăncilă, conform agerpres.ro.
Potrivit şefei Guvernului, vor fi introduse şi alte măsuri suplimentare pentru combaterea muncii la negru în acest sector.
„O altă măsură va consta în introducerea obligativităţii de acordare a avansului pentru contracte de lucrări, în procent de 30%, indiferent de sursa de finanţare şi restituirea acestuia prin reduceri procentuale la fiecare factură, până la finalizarea proiectului", a arătat Dăncilă.
În sprijinul finanţării acestui sector va fi înfiinţat „un fond de garantare pentru construcţii cu participarea statului în procent de 80% şi a firmelor de construcţii cu 20%", a informat premierul.
Vezi și Lovitură fulgerătoare pentru Elena Udrea și Alina Bica! Victor Ciutacu a făcut o dezvăluire grea
Lovitură dură pentru Elena Udrea! Ce se întâmplă cu fostul ministru
Creștere explozivă a salariilor în acest sector! Viorica Dăncilă a făcut totul public
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



