Cristian Țopescu, internat la Spitalul Elias! Care este starea sa

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 08-05-2018 16:30

Actualizat: 08-05-2018 16:09

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro



În vârstă de 81 de ani, Cristian Țopescu a fost transportat de urgență la Spitalul Elias marți. Acesta are unele probleme de sănătate.

Medicii au hotărât să-l interneze pe comentatorul sportiv, la terapie intensivă. Cristian Ţopescu a suferit o criză de diabet zaharat. Medicii i-au făcut un control amănunțit, apoi au decis să-l interneze la secția de terapie intensivă, anunță România TV.




Purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiță, a declarat, pentru Libertatea, că marți a fost internat Cristian Țopescu, iar în prezent este în investigații, fiind suspectat de mai multe suferințe.

„Este internat în Secția de Terapie Intensivă, acum este în investigații", a declarat Silvius Negoiță.

Iniţial, ambulanţa a fost solicitată la domiciliul celebrului comentator sportiv, crezându-se că este vorba despre o colică renală. De fapt, celebrul comentator sportiv, în vârstă de 81 de ani, a suferit o criză de diabet zaharat şi a fost dus la Spitalul Elias.

Vezi și Mare atenție, șoferi! Începând cu luna iunie, se va face această schimbare radicală! O nouă metodă, pusă în practică!

Comisia Europeană le-a dat undă verde: Se vinde cel mai mare combinat siderurgic din România

Un grup italian profită la maximum de obligativitatea care intră în vigoare la 1 august! Peste 100.000 de români sunt vizați



Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri