florin citu klaus iohannis

sursa foto:  gov.ro

Critici dure la adresa premierului Florin Cîțu! ‘Guvernează dacă ești în stare, dacă nu pleacă acasă!’

Partidul Social Democrat, prin vocea purtătorului de cuvânt Radu Oprea, a lansat un atac dur la adresa lui Florin Cîțu, după ce premierul a anunțat că a stabilizat România.

Opera susține că, de fapt, PSD-ul a stabilizat Standard & Poor’s.

Premierul Cîțu a ieșit astăzi să se laude.

Dar nu merită felicitat chiar dacă Standard & Poor’s a schimbat perspectiva de țară la negativ la stabil.
Ce uită să spună Florin Cîțu: că a reușit să aducă ratingul acolo unde îl lăsase PSD, adică la stabil. Vă readuc aminte că S&P modificase perspectiva în decembrie 2019. Cîțu, ministrul Finanțelor Publice, a dus deficitul bugetar la un record istoric în acea perioadă, ceea ce a generat decizia S&P de scădere a perspectivei la negativ.
Sunt de acord cu premierul Cîțu că antreprenorii sunt adevărații eroi. Dacă au reușit să supraviețuiască este numai meritul lor. Guvernul PNL și apoi cel al coaliției de dreapta au „reușit performanța” de a acorda cel mai mic sprijin direct mediului de afaceri. Doar 2,4% ca pondere din PIB conform FMI. (Suntem lângă țările din Africa, nu lângă Statele Membre UE).

S&P justifică decizia de acum prin perspectiva absorbției fondurilor europene din PNRR. Dar în generarea programului Next Generation EU, Florin Cîțu nu a avut niciun merit. De ce ar trebui felicitat? Deocamdată PNRR-ul propus de PNL a primit nota 4 la Bruxelles. Și nici cel propus de USR nu are perspective mai bune.
Și la final două întrebări:

1. Oare merită prețul plătit? Adică acela al sărăcirii populației!
2. Dacă Florin Cîțu știa că perspectiva se va îmbunătății, ceea ce ar trebui să ducă la scăderea dobânzilor cu care te împrumuți, atunci de ce am împrumutat săptămâna trecută 3,5 miliarde euro cu o dobândă monstruoasă, de 14 ori mai mare ca a statelor vecine?

Stabilitatea țării nu se obține prin declanșarea crizelor politice. Deci, Florin Cîțu, ne te lăuda atunci când nu ai motive. Guvernează dacă ești în stare, dacă nu pleacă acasă!

P.S. Bugetul alocat pentru 2021 pentru agențiile de rating este cu 216% mai mare decât cel din 2020. Practic, în acest an s-au alocat 7,88 milioane lei. Sursa: Hotnews”, spune senatorul Stefan Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD.

Ce a anunțat Florin Cîțu

Cea mai bună veste, din perspectivă economică, pe care o primește România, în ultimii opt ani, este aceea că Agenția de rating Standard & Poor’s a păstrat ratingul de țară și a modificat perspectiva economiei României, de la calificativul negativ, la stabil. Eroii din economia românească sunt antreprenorii, fără încrederea lor nu am fi reușit.

Realizarea este cu atât mai importantă cu cât vine în contextul celei mai mari crize economice și de sănătate din ultima sută de ani. Această coaliție de guvernare, condusă de Partidul Național Liberal, din care fac parte USR-PLUS şi UDMR, cu un premier liberal, cu o politică liberală, a reușit, în această perioadă dificilă, ce nu au putut să facă guvernele anterioare în perioade de creștere economică.

Anunț astăzi încă o premieră: am reușit să reducem deficitul bugetar, să avem venituri mai mari la buget, să stabilizăm economia, în condițiile în care, așa cum am promis, nu am introdus nicio taxă nouă și nici nu am mărit vreo taxă existentă”, a transmis Florin Cîțu.

Vezi și EXCLUSIV ‘Epoleții’ din jurul lui Vlad Voiculescu! Conexiuni la vârful Ministerului de Interne

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare