sursa foto:  digi24.ro

CTP, despre scandalul facturilor: ‘Oricât aș fi eu de liberal în materie de economie, nu în materie de altceva, nu sunt de dreapta. Au fost batjocoriți oamenii într-un fel insuportabil’

Gazetarul Cristian Tudor Popescu consideră că după liberalizarea prețului la energie „au fost batjocoriți oameni”. „Liberalizarea aceea, a energiei, acolo este rădăcina răului”, spune CTP. „Asta e problema și ea e politică”, a adăugat Cristian Tudor Popescu care mai adaugă că „este o tentativă de înșelăciune”, iar pentru asta furnizorii ar trebui să plătească, dar asta nu s-a întâmplat. 

 

Cristian Tudor Popescu: În ce privește acest spectacol grotesc al facturilor la energie din România. Eu nu vreau să intru în detalii tehnice – plafonare, compensare, cum e mai bine, cât să fie, 80 de bani kWh, nu vreau să intru în așa ceva.

Ce vreau să observ, pe bază de logică. Până acum, au fost batjocoriți oamenii într-un fel insuportabil cu aceste facturi, care sunt declarate acum eronate. Facturi greșite, pe care au apărut niște sume imense. Cum i-a apărut unei doamne, pensionare la Iași, am văzut. Nu i-au apărut 6 milioane de euro pe factură, i-au apărut 6,7 milioane de euro pe factură și că a consumator 14 milioane de metri cubi de gaz. Deci, scris, cu ștampilă, cu semnătură… Și după ce rudele doamnei s-au îndreptat înspre respectivul furnizor, au făcut reclamație, a fost corectată. A fost „ștornată”, cum se zice. A fost stornată la 200 de lei. De la 6,7 milioane de euro, la 200 de lei.

Cine plătește pentru așa ceva? Acesta este un act de agresiune asupra unui om. Atâția și atâția pensionari, oameni poate cu inima slabă, care au afecțiuni, au primit astfel de facturi. Nu de 6,7 milioane de euro, dar mult mai mari decât avea vreun sens în ceea ce-i privește. Oameni care consumă puțin, nu se punea problema. Oamenii ăștia puteau să facă infarct văzând factura respectivă, pentru că ei sunt oameni cu simț civic și al datoriei, care dacă văd că scrie acolo, spun „Doamne, trebuie să plătesc!”. Nu le trece prin cap să spună „Nu plătesc, că e prea mare!”. Nu! „Cum plătesc eu asta?”. Și pur și simplu să moară de inimă rea în fața unor astfel de acte.

Nimeni până în momentul de față, eu nu știu, nimeni nu a suferit nicio sancțiune, nu a plătit nimic pentru aceste aceste acte de agresiune, reprezentate de zisele facturi.

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Au fost niște amenzi ale ANPC pentru faptul că unii furnizori nu au aplicat acea plafonare de preț.

„Acele facturi fantasmagorice înseamnă niște acte de fals și înșelăciune. Asta sunt! Tentative de înșelăciune cu uz de fals. Au vrut să înșele” 

Cristian Tudor Popescu: Aia e altceva. Eu vreau să știu, trebuie plătită agresiunea asupra cetățeanului. Aia, că n-au aplicat plafonarea, da, e o chestiunea de respectare a legii. Trebuie să plătească pentru că au agresat cetățeanul cu aceste facturi.

În fond, ce înseamnă aceste facturi care se dovedesc fantasmagorice? Multe dintre ele. Înseamnă niște acte de fals și înșelăciune. Asta sunt! Tentative de înșelăciune cu uz de fals. Au vrut să înșele. Dacă omul plătește, e un om cinstit, vrea să-și plătească dările, spune „domne, dacă atâta scrie acolo, nu știu, îmi rup de la gură și plătesc”. Ce e asta? Este înșelăciune!

Au încercat să înșele oamenii și acum au venit autoritățile… „E, bun, dacă n-a mers, n-a mers! Ne retragem”. Păi, dar nu plătiți pentru asta onorabililor?

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Aș face o observație. Unde găsesc un motiv de îngrijorare, iarăși, neexplorat de autorități. Pentru tentativa de înșelăciune se presupune că e un act voit, cu rea intenție în spate. Aici, probabil că mai degrabă este lipsă de profesionalism, unde nu au avut niște sisteme bine închegate care generează acele facturi.

Cristian Tudor Popescu: Dar de ce nu greșesc sistemele astea neprofesionale, în minus? Există vreo greșeală în minus? N-am văzut!

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Dar dacă greșesc doar cu un euro? Nu cu 6 milioane. Un euro de la câteva milioane de abonați, imaginați-vă ce sume lunare sunt.

Cristian Tudor Popescu: Îmi imaginez!

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Când vezi 6 milioane de euro pe factură, te sesizezi imediat. Îți stă inima în loc, după care îți dai seama că ceva e în neregulă și încerci să rezolvi.

Cristian Tudor Popescu: Așa. După care să plătească ăia care au emis factura. E semnătură și ștampilă, să plătească 6 milioane de euro. Ai scris! Nu te-a durut mâna? Despre ce vorbim? Cine putea, persoană fizică în România, să plătească 6 milioane de euro pe factură? Era persoană fizică. Pentru o lună de zile. Cum ai putut să dai drumul la un astfel de document? Ai putut? Bine! Ești instituție, firmă, plătește 6 milioane de euro, dacă i-ai trimis femeii pe hârtie așa ceva.

„Aș spune așa: Din acest moment, nu mai plătește nimeni nicio factură în țara asta. De ce? Ca să încheiem cu tarantela asta grotescă a facturilor”

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: La un euro greșit în factură, pe care nu prea îl sesizezi, că nu stă nimeni să calculeze la un euro… Oare a verificat cineva?

Cristian Tudor Popescu: Da, se adună!

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Oare a verificat cineva lucrul ăsta?

Cristian Tudor Popescu: Nu!

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: E limpede că sistemul dă greș. Dovezile astea vizibile, sunt o dovadă a faptului ăsta.

Cristian Tudor Popescu: În calitate de consumator poți să-ți dai seama. Cum îmi dau și eu. Pentru că de-a lungul anilor ai o anumită sumă care variază cu puțin. E normal, că nu îți crește consumul, nu se întâmplă ceva deosebit de la un an la altul. Sigur, ții seama de măririle de prețuri… Dar în momentul în care ai o săritură din asta, enormă, acolo îți dai seama imediat, pentru că știi cam cât ar fi să plătești.

Dar, în sensul ăsta, ce aș face eu acum? Și e bine că nu sunt eu la guvernare. E bine, pentru că uite ce aș face. Știți ce? Aș spune așa: Din acest moment, nu mai plătește nimeni nicio factură în țara asta, în România. Nu mai plătește nimeni, nimic pe luna asta! De la 1, sau de la 15, n-are importanță, o lună de zile nu mai plătește nimeni, nimic. Nicio factură. De ce? Ca să încheiem cu tarantela asta grotescă a facturilor. care ba sunt bune, ba nu sunt bune. Nu poate să spună nimeni dacă sunt corecte sau nu sunt corecte… Te trimite ministrul să te duci să faci reclamație nu știu unde, îți spune că o să-ți dea banii… „Plătește tu, și o să-ți dau eu banii, stat, mai încolo, când facem rectificările”!

„De ce să pui oamenii în situația asta, cu ce drept?”

De ce să pui oamenii în situația asta, cu ce drept? Și atunci, spuneam, „nu mai plătește nimeni”. Și într-o lună de zile, ANRE-ul ăla, ce face? Regementează, da? Sunt plătiți acolo cu niște salarii de stă pisoiul în coadă. Acolo, unde șeful n-are probleme cu energia, că stă la soare mult, am înțeles. Acum e prin niște insule… „Balneare”, „Maladive”… pe unde este acum… Șeful ANRE.

Deci, acel ANRE să se apuce și să verifice toate facturile. Să se ducă la fiecare furnizor și să zică „ia puneți actele pe masă! Ce ați emis acum?”. „Noi cu asta ne ocupăm, cu reglementarea”. Sau, mă rog, să fie alt organism în cadrul ANRE, să se ducă peste ei și să le verifice facturile. După care, după o lună de zile, în care verificăm tot, după aia dacă mai îndrăznește cineva să emită o factură în care tu ai de plătit 200 de lei și ți se cere să plătești 1.700 de lei, atunci instituția respectivă va plăti pe penal pentru fals, uz de fals, înșelăciune. Și va plăti atât statului, cât și persoanei pe care a încercat să o înșele.

Vedeți de ce nu trebuie să fiu eu la guvernare?

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Vă dați seama că o astfel de măsură ar pune pe butuci întreg sistemul, pentru că acei furnizori cumpără energie…

Cristian Tudor Popescu: O să moară furnizorii? O să moară pentru că nu mai încasează facturi? Au osânză suficientă… Osânza e mare la furnizori. Furnizorii nu suferă de nimic în momentul de față. N-au nicio apăsare. Se duc, se culcă… puțin le pasă de amenzi.

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Mai este însă un paradox și o zonă prea puțin reglementată în România. Știți că acești consumatori casnici care s-au trezit cu facturi cu sume care nu cuprindeau acea plafonare sau compensare, ori erau sume astronomice, depun plângere la ANPC. ANPC-ul însă, funcționează ca instituție doar pentru a apăra consumatorul persoană fizică. IMM-uri, brutăriile mici, de cartier, care nu sunt multinaționale, dar consumă energie, dacă se trezesc cu astfel de facturi, pentru că sunt persoane juridice nu se pot duce la ANPC. Pot să dea în judecată furnizorul, și să rezolve această dispută comercială pe căi comerciale. Sau să depună plângere la ANRE și să aștepte. Este limpede că sunt probleme mari pe această piață a furnizorilor, care până acum au funcționat pe o piață captivă. Clientul, era, nu era mulțumit, era captiv acelui furnizor. S-a liberalizat piața, unii și-au făcut treaba, alți nu și-au făcut-o. Știți că mare parte din facturile greșite erau, și acolo s-au dat cele mai multe amenzi, au fost emise de compania unde statul român e acționar – Electrica.

„Este ca și cum ai da drumul la niște fiare sălbatice, le scoți din cușcă și le dai drumul. Nu în junglă! Le dai drumul în oraș!”

Cristian Tudor Popescu: Problema e următoarea. Oricât aș fi eu de liberal în materie de economie, nu în materie de altceva… politic nici vorbă, și din punct de vedere uman, nu sunt de dreapta. Dar din punct de vedere economic se poate spune că gândesc liberal. Liberalizarea aceea, a energiei, acolo este rădăcina răului. Da, ea trebuie făcută la un moment dat, dar iată, astăzi, când se întâmplă așa ceva, este ca și cum ai da drumul la niște fiare sălbatice, le scoți din cușcă și le dai drumul. Nu în junglă! Le dai drumul în oraș! Și nu ai metode suficiente pentru a le ține sub control.

Sigur că nu e bine să ții animalele în cușcă. Să se desființeze toate grădinile zoologice din lumea asta. Nu e bine să le ții. Dar, dacă le dai drumul, trebuie să ai niște mijloace prin care să le controlezi. S-a făcut liberalizarea, dar în clipa în care s-a făcut, exista vreun set de sancțiuni pentru nerespectarea legii? Iată, cum a apărut această situație.

Adică, atunci când gândești liberalizarea, nu te gândești „dar dacă se întâmplă să avem astfel de situații?”. „Ce pârghii avem, ce mijloace avem?”. Acum bâjbâim, deja se fac luni de zile de când „domne, cum să facem?”. Ba că-i mai bine așa, ba așa… Lucrurile astea trebuiau să fie stabilite în clipa în care s-a făcut liberalizarea. „Așa se acționează dacă nu se respectă!”. Pentru că atunci când faci o piață liberă, trebuie să introduci și mijloacele de reglementare ale acelei piețe. Sau măcar să le aplici, că nici pe alea care existau nu le-au aplicat.

Asta este problema și ea e politică. E politică! Sunt cele două partide la putere, care încearcă acum, fiecare, să tragă spuza pe turta politică, să scoată o imagine ceva mai simpatică în ochii cetățenilor, și de aici, toată această tărăgănare insuportabilă, și inexplicabilă pentru cetățeni, în legătură cu măsurile.

Când am spus să nu se mai plătească facturile, asta era o înghețare a plății, nu era o desființare a ei. Deci, după ce se dau facturile pe care furnizorii le consideră corecte, după aia se plătește. Se plătește tot! Nu-i o scutire ce am spus eu. S-or repezi unii să înțeleagă și asta. Nu! Este o înghețare pentru a pune capăt acestei debandade penale, după părerea mea!, conform digi24.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare