Digi RCS & RDS este unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de telecomunicații din țara noastră. Compania oferă servicii de televiziune prin cablu, internet de mare viteză, telefonie fixă și mobilă, precum și o gamă largă de servicii digitale.
(NU RATA: Brandul bogaților planetei își deschide magazin în România, lângă Ateneu. Produsele companiei au prețuri exorbitante)
Digi RCS & RDS a lansat o nouă ofertă imbatabilă
Așa cum și-a obișnuit deja clienții, Digi RCS & RDS a lansat o nouă ofertă promoțională extrem de tentantă. Astfel, cei care aleg să-și porteze numărul de telefon în rețeaua Digi au posibilitatea să-și achiziționeze noul telefon Samsung Galaxy S24 în rate. Mai exact, există două variante: de 12 sau 24 de rate.
La Digi RCS & RDS, Samsung Galaxy S24 are un preț total de 4.499 lei. Dacă plătesc un avans de 2.199 lei, doritorii pot opta pentru varianta cu 12 rate lunare, fiecare de 191 lei. În cazul în care se dorește achitarea în 24 de rate lunare, oferta oferă posibilitatea achiziției fără a achita un avans, fiecare rată având valoarea de 187,5 lei. Această ofertă este disponibilă exclusiv în magazinele fizice Digi RCS & RDS. Și telefoanele Samsung Galaxy S24 Plus și Samsung Galaxy S24 Ultra pot fi achiziționate în condiții avantajoase.
În plus, Digi RCS & RDS oferă alături de noul Samsung Galaxy S24, Abonamentul Nelimitat DIGI la un preț special de doar 2,5 euro pe lună timp de 6 luni. Abonamentul include apeluri nelimitate, internet de mare viteză și o multitudine de alte servicii.
„E timpul pentru upgrade-ul pe care ți-l dorești de atâta timp! Portează-te la DIGI și îți poți cumpăra noul Samsung S24 în 12 sau 24 de rate! În plus, cu DIGI, te bucuri nu doar de ultima tehnologie, ci și de un preț special pentru abonamentul Nelimitat - doar 2.5 euro pe lună timp de 6 luni!”, se arată în reclama Digi RCS & RDS.
Vești excelente pentru abonații Digi din Spania
Pe 12 februarie 2024, filiala Grupului Digi RCS & RDS din Spania a inaugurat serviciul de comunicații mobile 5G, prin care reiterează angajamentul companiei de a oferi clienților săi soluții performante, acoperire și conectivitate la cele mai avansate standarde tehnologice și la cele mai accesibile prețuri. Odată cu lansarea noii tehnologii, abonații de telefonie mobilă DIGI Spania vor avea parte de o experiență optimă de navigare. Astfel, orice client Digi care deține un telefon mobil compatibil se va putea conecta automat la rețeaua 5G, fără costuri suplimentare.
Cei care doresc să experimenteze beneficiile și performanțele tehnologiei 5G, pot contracta serviciile de telefonie mobilă prin intermediul site-ului www.digimobil.es, prin apel gratuit la 1200 (număr accesibil în rețeaua Digi Spania) sau la 919 120 120 (pentru apelurile din rețelele altor operatori de pe teritoriul Spaniei), la oricare dintre punctele de vânzare sau la standurile Digi din centre comerciale importante din Spania.
(VEZI ȘI: Paul Nicolau de la Taverna Racilor și-a anunțat clienții că elimină abonamentele. Din 26 ianuarie totul se schimbă)


















