O analiză publicată azi de Libertatea scoate la iveală adevărul nespus despre cum a ajuns județul Suceava să fie închis.
În Suceava, până la această oră, 181 de cadre medicale au fost declarate bolnave de COVID-19 și alți medici așteaptă analizele.
De asemenea, 593 de oameni din Suceava, suferinzi de coronavirus, au fost confirmați până aseară. Cum s-a ajuns aici?
Suceava este acum în carantină Suceava a fost pus sub carantinată fix la o săptămână de când buboiul s-a spart. Atunci, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Suceava, Mircea Macovei, a chemat toți medicii la muncă, indiferent că au simptome de COVID-19 sau nu. Episodul a fost relatat pentru prima oară pe Facebook-ul jurnalistului de investigație Victor Ilie. Chiar directorul era simptomatic, el deja se testase, dar totuși a operat într-o duminică, fără să aștepte rezultatul, lucru cercetat acum de Poliția bucovineană. Apoi, Mircea Macovei a primit vestea că are coronavirus. Răul fusese însă produs. De săptămâni întregi, Ministerul Sănătății indicase spitalelor să nu-și mai asume operații noi, nu doar ca să elibereze spațiile, ci și ca să evite riscul de infectare în saloane. Dar șefii refuzau să aplice regula și mulți își operau propriile pile în intervenții nonurgente, scrie Libertatea.
„Așa s-a întâmplat și în cazul lui Macovei, care a făcut într-o duminică o proteză de șold”, au dezvăluit medici din spital.
De-atunci, au ieșit la iveală următoarele: Șefa DSP, de meserie economist, e total depășită. Ea a fost o eternă pilă politică: ALDE, PSD și PNL. Oameni întorși din Italia au fost declarați decedați în urma unei insuficiențe pulmonară și nu de COVID-19; Cadrele medicale au fost înghesuite pentru a se testa de coronavirus. Primăria cumpăra luminițe pentru Paști în plină criză; Disprețul aplicării oricăror reguli în spital a fost posibil pentru că managerul Vasile Rîmbu avea el însuși proptele politice. Omul lui Gheorghe Flutur, unul dintre liderii PNL, Rîmbu se afla în pole-position anul trecut pentru postul de ministru al sănătății. Rîmbu fusese lăudat repetat anul trecut de președintele Iohannis. Abia după ce tot spitalul a fost infectat, managerul a fost înlăturat. Șeful Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, stătea într-o rezervă cu duș, în timp ce 30 de cadre medicale erau înghesuite într-o singură secție, cu baie comună, același șef al CJ fiind testat preferențial, ca medic, mai dezvăluie sursa citată, printre altele.
Vezi și
Lidl, mutare în plină epidemie de coronavirus! Se întâmplă din 30 martie, în magazinele din România
Război în PNL pentru contractele privind achiziția de măști medicinale
EXCLUSIV În lupta cu coroanvirusul, Guvernul Orban 2 cumpără combinezoane de protecție de la un magazin on-line! Firma are doar 3 angajați. Contract de peste 3 milioane de lei
Cum s-a ajuns ca Suceava să fie Lombardia României: manageri de spital susținuți politic, achiziții cu firme de casă și minciuni despre COVID-19
Trending

23 sepEconomie
Se schimbă rovinieta, de la 1 octombrie 2026. Cât vor avea de plată românii

23 sepPolitica
Nicolae Ciucă și fabrica de nave spațiale militare. De la premier, politicianul a ajuns acum și afacerist

23 sepActual
Luăm sau nu apa și cafeaua la interviu? De ce ți se oferă, de fapt, ce urmărește HR-ul sau șeful cu care ai dat proba

23 sepEconomie
Nou sistem de impozite și chirii, din 2027. Ce trebuie să știe orice proprietar din țară

23 sepEconomie
RCA nou pentru șoferii români. Ce este Ominimo și cum funcționează conceptul inedit

23 sepEntertainment
Cine i-a plătit lui Irinel Columbeanu restanțele de la azil. Nicio fostă femeie din viața lui nu l-a ajutat financiar și nici nu l-a vizitat

23 sepActual
Revine căldura în România. Meteorologii ANM s-au răzgândit, vezi prognoza meteo actuală

23 sepHoroscop
Intrarea Soarelui în Balanță pe 23 septembrie. Cum se schimbă viața nativilor, în funcție de zodie

23 sepPolitica
Nicușor Dan, criticat aspru de stiliști pentru gestul interzis de la Summitul din Ucraina. Președintele a fost taxat imediat

23 sepActual
Mai merită să te duci ca badantă în Spania? Iată cât câștigă acum o femeie care se duce să aibă grijă de bătrâni
Articole Similare

06:30Horoscop
Horoscop financiar 24 septembrie — previziuni complete

23 sepEntertainment
După moda silicoanelor, vine cea a reducției mamare. Simona Halep și Nicoleta Luciu sunt doar câteva dintre vedetele care au apelat la procedura chirurgicală

23 sepActual
Luăm sau nu apa și cafeaua la interviu? De ce ți se oferă, de fapt, ce urmărește HR-ul sau șeful cu care ai dat proba

23 sepHoroscop
Intrarea Soarelui în Balanță pe 23 septembrie. Cum se schimbă viața nativilor, în funcție de zodie

23 sepEconomie



