Cum s-a sucit Ana Birchall: Când Laura Codruța Kovesi era șefă DNA, Birchall o critica pentru numărul mare de achitări

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 05-05-2020 13:33

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Laura Codruța Kovesi a câștigat, la CEDO, procesul intentat României, privind decizia Curții Constituționale a României de a o demite de la șefia DNA. Imediat. Ana Birchall, fost ministru al Justiției, susține că Valer Dorneanu, președintele CCR, și toți cei care au votat pentru demiterea Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA ar trebui să-și dea demisia.


Decizia CEDO de astazi este o palma rusinoasa pentru CCR afectand grav credibilitatea Curtii Constitutionale a Romaniei. Este si un cartonas rosu devastator pentru presedintele CCR domnul Valer Dorneanu si judecatorii care au votat si au sustinut aceasta decizie care tine mai degraba de jocuri politice si nicidecum de lege si Constitutie! Solicit ca toti cei care au sustinut si au votat pentru aceasta decizie : Dorneanu (fiind si raportor) Varga, Pivniceru sa isi dea demisia de onoare cu scuzele cuvenite romanilor.

Aceleasi scuze le datoreaza si domnul Lazaroiu care a sustinut si votat pentru decizia CCR. Este singurul gest care poate sterge rusinea abatuta asupra CCR. Aceasta decizie este o palma foarte grea si tot atat de rusinoasa si pentru fostul ministru al justitiei, domnul Tudorel Toader care a mai fost si judecator CCR peste 10 ani. Consider ca si domnul Tudorel Toader ar trebui sa isi dea demisia de onoare cu scuzele pe care le datoreaza romanilor si sistemului judiciar! Din decizia CEDO rezulta clar ca Raportul domnului Tudorel Toader si decizia CCR au reprezentat o ingerinta grava in cariera unui procuror!

Revin cu analiza detaliata a acestei decizii.”, a reacționat Birchall.

În 2017, Birchall o critica pe Kovesi pentru numărul mare de achitări


Singurele critici la adresa activităţii DNA - instituție care și-a prezentat, joi, bilanțul activității pe 2016 - au fost aduse de ministrul interimar al justiţiei, Ana Birchall. Aceasta a scos în evidenţă procentul de achitări , arătând că cifra a crescut, comparativ cu anii trecuţi. Şefa procurorilor anticorupţie susţine însă că rata achitărilor este sub media europeană”, scria Digi24, în februarie 2017.

Ce declara Laura Codruța Kovesi, procuror-șef DNA la acea vreme:  „Instanțele de judecată au condamnat definitiv peste 870 inculpați trimiși în judecată de DNA. Printre acestea sunt: 1 europarlamentar, 7 deputați, 1 senator, 1 ministru, 5 președinți de consilii județene și 28 primari. Soluțiile pronunțate de instanțe au confirmat eforturile de eficiență ale procurorilor DNA.  Procentul de achitări s-a menținut ca și în anii anteriori la 10% din totalul persoanelor trimise în judecată.  Ne preocupă în continuare creșterea standardelor de calitate. De altfel, cele mai multe motive de achitare în dosarele finalizate de DNA au fost determinate de aplicarea legii penale mai favorabile, aplicarea unor decizii ale Curții Constituționale sau aprecierea probelor administrate în cursul judecății. Acest procent de 10% este sub media europeană și arată că, în România, justiția în România este funcțională, iar rostul procesului penal este acela de a afla întotdeauna adevărul”.

Ce spunea Ana Birchall, ministru interimar al justiției:  „Numărul persoanelor achitate a crescut în 2016 semnificativ față de 2015. Justiția se face în sala de judecată. Activitatea DNA, ca de altfel a întregului Minister Public ca protector al intereselor generale ale societății are un impact direct asupra capacității statului de a realiza dezvoltarea sistemului judiciar.  (...) Este important să oferim instituţiilor din sistemul judiciar pârghiile şi resursele necesare pentru a-şi îndeplini obiectivele, însă eforturile noastre trebuie îndreptate în egală măsură către protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamanetale ale omului", a spus Ana Birchall. „Remarcăm faptul că din inculpaţii trimişi în judecată în anul 2016, 114 sunt persoane juridice, ceea ce reflectă o aplecare a procurorilor anticorupţie pentru utilizarea noilor instrumente de drept penal, aşa cum este răspunderea penală a persoanei juridice. Conform aceluiaşi raport, constatăm că numărul persoanelor achitate a crescut în 2016, semnificativ faţă de 2015. De la 35 în 2015, la 74 în 2016. Suntem convinşi că vor fi identificate cauzele acestei creşteri, precum şi măsurile de corectare a situaţiei", a adăugat Birchall.

Vezi și

SURSE De ce ar fi fost executat, în plină stare de urgență, șeful Casei de Pensii – Solicitarea Violetei Alexandru

Lista Neagră a lui Rizea: Mircea Geoană de la șpăgi de milioane la legături cu mafia italiană


Medicul care s-a oferit voluntar să se infecteze cu coronavirus, o nouă ieșire-șoc: ‘Puteau fi omorâți de orice infecție, nu numai de cea cu SARS-CoV-2’
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri