Dacian Cioloș a transmis un mesaj important pe paginile de socializare, în contextul coronavirus.
„Trecem printr-o perioadă extrem de grea, fără precedent de la Al Doilea Război Mondial încoace.
Trăim vremuri în care avem nevoie în primul rând de solidaritate umană.
Nimeni nu are dreptul să caute câştig electoral folosindu-se de criza asta fără precedent, de tragediile unor familii şi comunităţi.
Împreună cu colegii mei din PLUS am decis următorul lucru: nu vom mai face declaraţii politice. Intrăm într-un armistiţiu politic total până la trecerea crizei în care ne găsim.
Nu mai e timp acum doar de comentarii politice de pe margine. Vom fi alături de instituţiile statului român şi de eforturile pe care le au de făcut, o să susţinem Preşedinţia, Guvernul, autorităţile locale să traverseze cu efecte cât mai mici criza asta de proporţii. (...)
Rolul celor care ne conduc acum e nu doar să guverneze aceste instituții, dar și să ne unească. Să ne încurajeze să ne folosim cu toții resursele de care dispunem și pe care le putem pune la dispoziție. (...)
Acum trebuie să rezolvăm urgențele și vom avea apoi timp să discutăm și despre vinovății, să tragem concluziile necesare și să învățăm să nu ne mai lăsăm folosiți de oameni fără scrupule. Dar vom face asta numai după ce trece criza”, a scris Dacian Cioloş pe Facebook.
Vezi și
Lidl, mutare în plină epidemie de coronavirus! Se întâmplă din 30 martie, în magazinele din România
Război în PNL pentru contractele privind achiziția de măști medicinale
EXCLUSIV În lupta cu coroanvirusul, Guvernul Orban 2 cumpără combinezoane de protecție de la un magazin on-line! Firma are doar 3 angajați. Contract de peste 3 milioane de lei
Dacian Cioloș- decizie uluitoare: „Trecem printr-o perioadă extrem de grea, fără precedent de la Al Doilea Război Mondial încoace”
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



