dan barna

sursa foto:  profit.ro

Dan Barna, după întâlnirea cu Patriarhul Daniel: ‘ Îmi doresc ca toate vocile care contează în societate să aibă greutate și să fie prezente în campania de vaccinare’

Vicepremierul Dan Barna, co-președinte USR PLUS, s-a întâlnit cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la reședința Patriarhală, unde au discutat despre campania privind vaccinarea anti-COVID-19.

„Este foarte important ca toate instituţiile, inclusiv Biserica, să transmită prin mijloacele pe care le au, prin ghiduri, prin purtători de mesaj, prin voci ale preoţilor, până la urmă, să transmită acest mesaj de informaţie corectă, de educaţie medicală enoriaşilor. (…) Eu sunt un om optimist şi vizita de astăzi trebuie înţeleasă în această cheie în care îmi doresc ca toate vocile care contează în societate să aibă greutate şi să fie prezente în această campanie”, a spus Barna după întâlnirea pe care a avut-o cu Patriarhul Daniel.

El a adăugat că în urmă cu o lună şi jumătate spera că pandemia se va încheia, dar au apărut informaţii despre faptul că „valul 4 devine realitate”.

„Orice demers pe care îl realizăm – şi premierul, şi eu, şi ceilalţi colegi din Guvern şi din Parlament şi din societate, influencerii, vocile importante -, dacă fiecare contribuim prin mesajul foarte clar, şansa să avem un impact mai mic al pandemiei creşte”, a afirmat Barna.

Întrebat dacă este posibil ca în România angajatorii să oblige angajaţii să se vaccineze, vicepremierul a răspuns: „Pentru a nu ajunge în situaţiile pe care le vedem în alte ţări, în care sunt necesare măsuri de prevenţie mai dure, e necesar să mergem să ne vaccinăm. Dacă reuşim să creştem cifra de persoane vaccinate, avem şansa să trecem cumva mai uşor peste acest val 4, pentru că cifrele nu mint, sunt reci şi foarte precise. Am văzut şi datele de la noi din ţară, înţeleg că toate persoanele care au decedat datorită pandemiei erau persoane nevaccinate, înţeleg că cea mai mare parte, undeva 87%, dintre persoanele infectate acum sunt persoane nevaccinate. E foarte clar, persoanele vaccinate şi în relativ puţinele situaţii în care au contactat şi tulpina Delta au avut simptome foarte uşoare”, informează agerpres.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare