dan bitman

sursa foto:  fanatik.ro

Dan Bittman: ‘Politicienii noștri se întrec în măsuri una mai absurdă ca cealaltă și e un concurs acum – cine inventează măsura cea mai absurdă, ăla câștigă’

Artistul Dan Bittman afirmă că o eventuală carantină naţională este o ”măsură absurdă”. El precizează că ”Întotdeauna, puterea trimite câte un mesager, aşa cum au trimis-o pe doamna Moldovan care ne pregăteşte pentru un lockdown de două săptămâni care nu foloseşte la nimic”.

„Pentru că atât se ştie. Politicienii noştri se întrec în măsuri una mai absurdă ca cealaltă şi e un concurs acum – cine inventează măsura cea mai absurdă, ăla câştigă.

Nu am nicio problemă cu doamna Moldovan, îşi face meseria, ia un salariu şi trebuie să spună ce i se spune că trebuie să spună. Dar să nu uite că ne-am mai carantinat o dată anul trecut, că ne-a fost bine toată vara.

Bineînţeles că vine Paştele şi trebuie să stăm în casă, era previzibil că o să urmeze o carantină generală şi o aud vorbind cu lejeritate de evitarea aglomerărilor. Cum să evităm aglomerări, dacă vrem să mai mergem la serviciu?

Despre metrou, îl auzeam pe domnul Arafat spunând aseară o chestie pe care eu o spuneam de anul trecut, şi era ideea unor oameni deştepţi nu a mea, aceea de a intra la serviciu pe ore, tocmai pentru a descongestiona un pic metroul”.

El susține că puterea trimite câte un mesager, ca pe doamna Moldovan, care ne pregăteşte pentru un lockdown ce nu foloseşte la nimic

”După un an de zile, Arafat a rămas la aceeaşi idee care nu se aplică. Deci doar vorbim şi ne învârtim în cerc. Întotdeauna, puterea trimite câte un mesager, aşa cum au trimis-o pe doamna Moldovan care ne pregăteşte pentru un lockdown de două săptămâni care nu foloseşte la nimic.

Aseară, într-o emisiune, l-am întrebat indirect pe ministrul Sănătăţii, dacă a avut măcar curiozitatea să o sune pe doamna Groşan (dr. Flavia Groşan – n.r.), ca să-i spună ea cum se poate preveni această boală, ca să nu se mai ajungă la ATI. Şi aştept un răspuns în continuare.

(…) Eu respect măsurile de protecţie, dar aceasta nu este o măsură de protecţie. Aceasta este aşa, o cursă contra cronometru, care vine cu măsura cea mai tâmpită pe aceea să o luăm.

Cât despre prefectul Capitalei, care ieri se gândea să reducă numărul coşurilor din magazine, Bittman a spus, ironic, că cel mai bine ar fi să rămână unul singur.

Ideea e mai stupidă ca a doamnei Moldovan. Aşa ar trebuie să facem, să radem toate coşurile şi să rămână un singur coş de magazin, care să se dea din mână în mână până ajunge în fund la taxatoare”, informează antena3.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare