Consilierul premierului, Darius Vâlcov, ne arată cât a alocat Comisia Europeană României pentru studiile, construcţia şi dotarea a celor trei spitale regionale.
„Cifrele nu mint niciodată. Hai să vedem! Comisia Europeană alocă României 150 milioane euro pentru studiile şi construcţia (inclusiv dotarea) a 3 spitale. Studiile, conform BEI, cei care le şi elaborează, costă 120 milioane euro. Conform aceloraşi studii BEI, construcţia şi dotarea celor 3 spitale costă 1,2 miliarde euro. (Probabil din cele 30 de milioane euro rămase). Între timp, statul român scoate în parteneriat public privat studiul, construcţia şi dotarea unui spital, cu 140 milioane euro. Asta, ca să înţelegem exact cum stau lucrurile!”, scrie Darius Vâlcov joi, pe pagina sa de Facebook.
“Cred că principala preocupare ar fi aceea de a cheltui, în primul rând, banii care sunt gratuiţi, banii oferiţi de Uniunea Europeană prin proiecte. Eu aş merge pentru o accelerare mai rapidă a cheltuirii banilor europeni şi a vorbi despre aceste parteneriate public-private pentru care statul va plăti, cetăţenii vor plăti, după ce ne vom cheltui alocaţia pe care o avem. Avem miliarde de euro care aşteaptă la Bruxelles”, a declarat Corina Creţu.
Vezi și
Unde a lucrat soția lui Augustin Lazăr și ce pensie grasă are
ANAF a făcut anunțul! Cei care locuiesc în chirie sau care și-au închiriat apartamentul sunt vizați
Statul trebuie să plătească o sumă impresionantă unui protestatar. Cât trebuie să primească românul
Darius Vâlcov: 'Comisia Europeană alocă României 150 de milioane de euro pentru studiile, construcţia şi dotarea a 3 spitale'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



