Decizie bombă în cazul criminalei de la metrou: Ce se va întâmpla cu Magdalena Șerban

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 15-03-2018 09:16

Actualizat: 15-03-2018 09:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cazul Magdalenei Șerban a îngrozit o țară întreagă. Femeia a împins două tinere pe șinele de metrou, iar pe una dintre ele a reușit să o omoare. Aceasta a fost acuzată de omor, iar până acum, s-au făcut mai multe analize și investigații pentru a decide dacă avea discernământ în momentul în care a comis fapta.


Potrivit
adevarul.ro, anchetatorii au stabilit că aceasta a avut discernământ în momentul în care a împins-o pe Alina Ciucu. Astfel, Magdalena a fost trimisă în judecată pentru omor.

În faţa magistraţilor a declarat că este nevinovată, iar la sfârşitul lunii februarie a cerut să fie eliberată sub control judiciar, însă instanţa i-a respins cererea.


Potrivit rudelor Magdalenei Şerban, femeia a fost internată într-o clinică de psihiatrie din Madrid în 2009, unde ar fi fost tratată pentru o depresie severă. „Fata mea a plecat din Craiova în 2008, în Spania, iar acolo a păţit ceva groaznic. O traumă, ceva, de atunci s-a îmbolnăvit. A vrut să facă greva foamei ca să moară. N-a vrut să mai trăiască. Nu a vrut să meargă la spital şi au luat-o cu forţa. N-a vrut să mai audă de noi. Nu ne băga în seamă, nu voia să vorbească cu noi. N-a vrut să stea de vorbă cu nimeni din tot neamul. Fata a stat 4 luni internată la spitalul de psihiatrie din Madrid. Tatăl ei a stat doi ani acolo cu ea. Tatăl a sperat că îşi va continua tratamentul. Acum o lună a venit în Craiova, depunea plângeri peste tot. Am anunţat poliţia, Salvarea, n-a vrut nimeni s-o ia, ni s-a spus că nu e un pericol“, a povestit Constanţa Şerban, mama Magdalenei Şerban.


Vezi și Acum s-a aflat! Cui i-a trimis bani milionara Israela Vodovoz, cu doar o săptămână înainte de a muri

Dezvăluire incendiară a Olguței Vasilescu! Cui i-a dat peste nas și de ce


Bomba din Guvern! Minciuna populistă despre salariile medicilor! Ce le-a ascuns Guvernul românilor

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri