Decizie inedită luată de Carmen Dan: Ce se va întâmpla cu ‘Fantoma Albă’

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 23-10-2018 08:15

Actualizat: 22-10-2018 21:58

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Decizie inedită luată de către ministrul Administraţiei şi Internelor (MAI), Carmen Dan. Aceasta i-a decis soarta colonelului Cătălin Paraschiv, zis şi “Fantoma Albă”, cel care a devenit celebru după protestul Diasporei din 10 august.


MAI a transmis Administraţiei Prezidenţiale propunerea de a-i acorda gradul de general de brigadă cu o stea colonelului Cătălin Paraschiv, şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei.


„Pe data de 10.05.2018, CSAT a aprobat participarea ofiţerului la examenul pentru trecerea în corpul generalilor, iar la data de 11.10.2018 acesta a susţinut şi promovat examenul pentru acordarea gradului de general de brigadă cu o stea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Ca urmare a promovării acestui examen, a fost înaintată către Administraţia Prezidenţială propunerea de a acorda ofiţerului gradul militar de general de brigadă cu o stea”, au precizat reprezentanţii MAI, confor mediafax.


Cătălin Paraschiv a fost audiat de două ori la Parchetul General, în dosarul privind violenţele de la miting.


"Nu am fost pus sub acuzare, am calitatea de martor, am declarat efectiv ce s-a întâmplat în acea seară şi atâta tot", a declarat Cătălin Paraschiv, la ieşirea de la Parchetul Militar.

Întrebat dacă avea informaţii despre o pretinsă tentativă de lovitură de stat din seara de 10 august, Paraschiv a răspuns: "Eu sunt comandantul Brigăzii Speciale de Intervenţie. Cred că nu vă adresaţi cui trebuie. Eu nu am avut informaţii de această natură. Nu pot să dau mai multe explicaţii, dar sunt militar. Asteptăm să vedem care e părerea procurorilor. Îmi asum toate faptele jandarmilor mei, nu se pune problema, dar ale BSIJ (Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei - n.r.), atâta tot. Brigada Specială a acţionat conform legii, în literii şi în spiritul legii", a mai spus atunci Fantoma Albă.

Vezi și EXCLUSIV Avem calculele complete! Ce înseamnă, de fapt, creșterea salariului minim – Sumele reale pe care le vor încasa angajații și statul român

Lovitură puternică pentru Orange! Cum își înșela clienții

Modificare-cheie în noua Lege a pensiilor-Mii de persoane vor fi obligate să meargă la medic
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri