Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, miercuri, că a decis să nu-i mai prelungească mandatul directorului Spitalului Clinic Colţea, Mircea Lupuşoru.
"Am hotărât să nu mai prelungesc mandatul directorului Spitalului Clinic Colţea, Mircea Lupuşoru. E nevoie de o nouă conducere a acestui spital şi va urma un concurs pentru asta", a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.
El a adăugat că, până la organizarea concursului, interimatul va fi preluat de "un bun profesionist din domeniul sănătăţii" - medicul epidemiolog Paul Daniel Iordache, doctor al Universităţii Reykjavik din Islanda şi asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.
"Hotărârea mea fusese luată cu ceva vreme în urmă, iar schimbarea conducerii e primul pas din reforma necesară în acest spital şi în alte spitale din subordinea Primăriei Capitalei. Le mulţumesc medicilor care au semnalat inclusiv astăzi problemele de management din spital", a explicat Nicuşor Dan, informează agerpres.ro
Decizie majoră luată de Nicușor Dan: 'Am hotărât să nu mai prelungesc mandatul directorului Spitalului Clinic Colțea'
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

19:30Economie
Salariul minim ar putea rămâne insuficient pentru un trai decent până în 2050. Ce arată analiza pentru următoarele decenii

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

13:30Economie
Noi magazine cu prețuri infime în România. Când urmează să apară și ce produse vând
Articole Similare

13:10Economie
Curs valutar BNR 27 octombrie 2026: cotații euro, dolar și aur

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octEconomie
Curs valutar BNR 26 octombrie 2026: Euro la 5.3467 lei, dolarul la 4.7745 lei

26 octHoroscop
Horoscop financiar 26 octombrie: Previziuni complete zodii

24 octActual



