Decizie radicală a Anamariei Prodan! Unde a ales să se refugieze, după moartea mamei sale

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 28-04-2018 16:37

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro





Anamaria Prodan a decis să ia o decizie radicală, după moartea Ionelei Prodan. Aceasta a hotărât să-și caute un refugiu pentru a trece peste această dramă.

Soția lui Laurențiu Reghecampf a renunțat la doliu și s-a reapucat de treabă, munca fiind un refugiu perfect pentru a depăși astfel de momente.

„La ei în familie nu s-a ținut doliu niciodată. Ba chiar, când au mai avut parte de decese în familie, ele au purtat alb, în semn de puritate, pentru sufletul celui pierdut. Dar Ana a ținut doliu după mama ei cele nouă zile cât prevede Biblia. I-a fost frică și de gura lumii, să nu fie criticată. Ele chiar au avut o discuție pe acest subiect, iar Ionelei Prodan nu i-ar fi plăcut să o vadă pe Ana îmbrăcată numai în negru. Ana a făcut și pomană, a respectat toate dogmele”, a susținut o prietenă apropiată, conform Viva.








„A ales să se refugieze în muncă. A rămas în urmă cu toate proiectele, iar acum recuperează. Are întâlniri de afaceri, dar a început și filmările pentru emisiunea Gospodar fără pereche, de la Pro TV”, a spus aceeași sursă.

Vezi și Atenție! După cea de 1 mai, românii vor avea încă o minivacanță în luna mai! Când primesc altă zi liberă

Proiect de lege revoluţionar: Ce perioade ar putea fi incluse în stagiul de cotizare la pensie

Poze incendiare cu Claudiu Manda, șeful Comisiei SRI! Surprins în ipostaze neașteptate





Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri