Noutați! Miercuri seară, Mihai Gâdea a prezentat un interviu cu menajera din casa lui Gheorghe Dincă, ce a fost realizat de cei de la Acces Direct.
Femeia povestește că Gheorghe Dincă ar fi încercat să o violeze, chiar în timp ce soțul său lucra tot pentru Dincă, pe care îl ajuta cu construirea unui beci. Gheorghe Dincă i-ar fi oferit bani femeii contra serviciilor sexuale, după cum aceasta s-a confesat.
„Am suferit foarte mult. Am suferit că mă vedeam că nu putere să pot să-l răzbun să-i fac ceva, să... să-l zgârii să-i rup o buză să... Şi acum am imaginea aia. De câte ori vorbesc despre asta, mi se pune un nod în gât. Cum îi curgea scuipatul pe mine, şi m-a prins şi cu mâinile aşa, de nu mai puteam să mai fac nicio mişcare. Mi-a spus: ”Spune-mi cât vrei, dacă vrei să te culci cu mine”. L-am împins şi am fugit. Am fugit pe scări. Şi de atunci, din ziua aia, când mi-a propus, eu am plecat acasă”,a declarat menajera din casa lui Dincă.
„Adică în halul în care m-a strâns, în care m-a luat, că nu mai aveam nici aer, cred că da. După două săptămâni, a venit după mine acasă. Şi i-am spus că nu mă întorc. Eu îi ziceam să mă lase, să plece şi el intra peste mine în casă”, a mai spus femeia.
Viorica a mărturisit ce făcea în casa lui Dincă, dar şi ce a văzut în locuința acestuia timp de două luni, cât a lucrat acolo, adăugând că lui Dincă îi plăcea să mănânce carne. Viorica ar fi gătit în camera unde ar fi fost sechestrată Alexandra Măceșanu, victima lui Dincă, după cum a subliniat femeia.
„Eram menajeră. Doar făceam mâncare şi atât. Lucram cu soţul meu, cu socrul meu, cu cumnatul meu. Soţul meu a muncit, eu am muncit. Ne-a dat banii. Corect a fost, corect tot timpul. Păi eu luam vreo 6 milioane. Ne duceam acolo. Mie îmi dădea sarcina de a găti. Se ducea în oraş, venea cu baxul de pulpe. Venea cu baxul de ulei, de zahăr. Cu baxurile, nu să ziceţi că nu avea bani, atunci. Avea bani de atunci. Eu am vrut să văd ce e în camerele celelalte, dar erau închise cu cheia. Eu nu m-am lipit niciodată de nimic de acolo. Nici nu mâncam de acolo, cu toate că găteam eu, dar îmi era silă de oalele lui. Se ducea în oraş şi lua câte 10 kilograme de şorici şi gheare de găini, de pui. Le fierbea şi le punea pâine şi le dădea la câini. Şi avea opt câini. Mă gândeam cum să trăieşti aşa!? Cum să trăieşti în mizeria aia?! Nu ne gândeam noi că face trafic de persoane sau... Ne-am gândit, mă, hai că ăsta a furat de are interdicţie în Italia. Când stătea lângă mine să vadă la mâncare sau să îmi aducă ceva, parcă tot timpul aveam o teamă aşa. Toată lumea se temea de el. Adică faţa lui... Faţa lui spunea tot. Ziua el nu vorbea cu oamenii. Nu. El era aşa în lumea lui.Prieteni nu avea. El nu avea pe nimeni.Mie mereu mi-a fost teamă de el. Stătea lângă mine când făceam mâncare”, a mai mărturisit femeia, informează antena3.ro
Vezi și
Atenție! Riscați amenzi uriașe dacă nu respectați asta
EXCLUSIV Manipulare grosolană a lui Andrei Caramitru! Cine apare, în realitate, în dovada prezentată de USR-ist
EXCLUSIV Mesajul dat de pedofilul ucigaș când a pășit prima oară în România! Reacția companiei care l-a adus în țara noastră
Declarații făcute de menajera lui Dincă! 'Am suferit foarte mult'
Trending

16:55Actual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

10:48Actual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

09:03Externe
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

09:45Actual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

08:19Actual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

14:01Actual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

14:27Actual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

19:41Social
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

12:24Actual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3

17:18Actual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor
Articole Similare

23:13Actual
Chiriile din București ating noi maxime în 2026. Sectorul 1 rămâne cel mai scump din Capitală

23:01Actual
Gheorghe Dincă a încercat să iasă din închisoare, iar acum are de plată către stat. Este condamnat pentru ororile comise

22:21Actual
Vlad Pascu fura aur din casa părintească pentru a-și cumpăra substanțe interzise. Șoferul care a produs accidentul de la 2 Mai a cheltuit peste un miliard de lei pe viciu

18:50Actual
Primăria Capitalei bagă în reparații 76 de artere. 585 de probleme au fost identificate de muncitori

18:02Actual



