Unul dintre marii jucători de pe piață a descoperit un nou zăcământ de petrol în România. Acesta va fi explorat de una dintre cele mai importante companii petroliere din țară , în parteneriat cu un colos american.
„În prezent suntem în etapa de explorare, împreună cu partenerul nostru, operatorul Hunt Oil. Este o descoperire onshore la adâncime ceva mai mare, credem că din era Jurassic, ceea ce reprezintă un nou platou şi poate deschide calea către o ţintă adiţională mai târziu. Încă nu ştim cât este de mare, dar am văzut rezultate încurajatoare, cu o consistenţă semnificativă a poziţiei de hidrocarburi petroliere. Vom face pregătirile standard pentru a testa zăcământul, să vedem dacă poate ajunge la suprafaţă şi la ce flux.
Apoi, vom fora puţuri adiţionale pentru a dezvolta zăcământul. Dezvoltarea onshore este ceva mai rapidă decât în offshore, iar când spun asta trebuie să ţinem cont că în offshore poate fi vorba de 10-15 ani, în timp ce în onshore suntem într-o situaţie bună, avem multe instalaţii în zonă. Dar trebuie să vedem cu ce am putea să legăm acest nou zăcământ, dacă va da rezultate.
Astfel, este prea devreme, dar vorbim de rezultate încurajatoare, o potenţială descoperire. Este îmbucurător pentru noi, pentru că, după cum ştiţi, am efectuat forajele iniţiale la şapte puţuri de explorare anul trecut, iar acesta este unul din acele şapte. Deci, ceea ce văd până acum este foarte promiţător şi am putea veni în curând cu mai multe informaţii despre denumirea zăcământului şi eventuale investiţii suplimentare care vor fi făcute acolo”, a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea de explorare şi producţie, citat de economica.net.
Vezi și NEAȘTEPTAT! Ce grad are Mircea Cosma, fostul șef al CJ Prahova, în Armata Română și pentru ce l-a obținut
Lasă televiziunea pentru Poliția Română: Ce vedetă Kanal D ar fi luat această decizie
Toate persoanele cu mașini mai vechi de 12 ani sunt vizate: Ce ar putea primi dacă renunță la ele
S-a descoperit un nou zăcământ de petrol, în România: Ce giganți îl vor explora
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



