„Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna mai 2018 cu 0,3% (-0,2% în termeni reali) faţă de luna aprilie 2018, până la nivelul de 239,12 miliarde de lei. Creditul în lei s-a majorat cu 1,4% (0,9% în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 1,5% (exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 1,3%)”, arată un comunicat al BNR.
La 31 mai 2018, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 6,4% (0,9%în termeni reali) faţă de 31 mai 2017, pe seama majorării cu 16,1% a componentei în lei (10,2% în termeni reali) şi a diminuării cu 7,8% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 9,4%).
Potrivit BNR, creditul guvernamental s-a majorat în luna mai 2018 cu 0,4% faţă de luna aprilie 2018, până la 101,19 miliarde de lei. La 31 mai 2018, creditul guvernamental a scăzut cu 0,2% (-5,3% în termeni reali) faţă de 31 mai 2017.
De cealaltă parte, depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna mai 2018 cu 0,5% faţă de luna aprilie 2018, până la nivelul de 308,68 miliarde de lei. La 31 mai 2018, depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 10,6% (5%în termeni reali) faţă de 31 mai 2017.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au diminuat cu 0,3%, până la 113,28 miliarde de lei. La 31 mai 2018, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 6,7% (1,3% în termeni reali) faţă de 31 mai 2017.
Vezi şi Ponta pregăteşte pasul următor: Cine este şi ce avere are omul pe care Pro România îl vrea premier
Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au majorat cu 1,1% faţă de luna aprilie 2018, până la nivelul de 100,94 miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 1,3%, până la 21,71 miliarde de euro).
La 31 mai 2018, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 1,7% (1,3% în termeni reali) faţă de luna aprilie 2018 (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 2%), iar depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o scădere de 0,5% (-0,9% în termeni reali) faţă de luna aprilie 2018 (exprimate în euro, depozitele în valută ale altor sectoare s-au diminuat cu 0,2%).
Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 13,5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 11,5%); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 15,8% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 13,8%), iar depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 8,2% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor din alte sectoare au crescut cu 6,4%), mai arată datele BNR.
Banca centrală a mai comunicat că masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii mai 2018 un sold de 356,3 miliarde de lei. Faţă de luna aprilie 2018, aceasta a crescut cu 0,4% (-0,02% în termeni reali), iar în raport cu luna mai 2017 masa monetară s-a majorat cu 10,9% (5,2% în termeni reali).
Vezi şi Reportaj. Între parfum de tei întârziat, valuri, nori și praf de pușcăDetalii nespuse! Unde lucrează nora Vioricăi Dăncilă

















