Doar la noi este posibil: Ce companie de stat a acordat 233 de ANI de concediu medical angajaților, în primele 9 luni ale anului

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 09-11-2017 16:30

Actualizat: 09-11-2017 16:31

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În timp ce populația din România întâmpină mari dificutăți când vine vorba de a intra în contact cu companiile statului român, conducerea și angajații profită la maxim de avantajele acordate. Știți mare problemă pe care tot românul o are? Momentul acela când ai intrat într-o instituție publică și aștepți minute în șir pentru a-ți rezolva problemele? Totul are un răspuns foarte logic. Acest lucru se întâmplă în majoritatea companiilor de stat din țara noastră.


Și asta din cauza faptului că toată lume se află în concediu medical. Revoltător sau nu, una dintre cele mai importante instituții de stat din România, a acordat, în primele 9 luni ale acestui an, 233 de ani de concediu medical.


Este vorba de CFR. Cu aproape 13 mii de angajaţi, compania a acordat 85 de mii de zile de concediu. Adică, în 9 luni au avut 233 de ani de medical. Compania nu a furnizat numărul zilelor de concediu de odihnă acordate anul acesta. Le-a oferit pe cele date anul trecut - aproape 268 de mii, adică echivalentul a 734 de ani.


Potrivit
businessmagazin.ro, la CFR SA, sunt 23 de mii de salariaţi. Au fost acordate până în septembrie peste 160 de mii de zile de concediu medical, echivalentul a 442 de ani. Numărul zilelor de concediu de odihnă depăşeşte 11 mii, adică 32 de ani.


Vezi și MARE ATENȚIE! Cum au rămas mii de români FĂRĂ bani în cont – aceasta este ESCROCHERIA MOMENTULUI

Într-o situație similară se află și ANAF. 7 din 10 angajaţi de la ANAF au fost în concediu medical. Angajaţii Fiscului, aproape 25 de mii de oameni, s-au bucurat în primele 9 luni ale acestui an de aproape 412 mii de zile de vacanţă. Adică, 1.128 de ani. ANAF NU a precizat câte zile de concediu medical au fost oferite anul acesta, dar ne-a comunicat că anul trecut aproape 18 mii dintre salariaţi s-au îmbolnăvit şi n-au venit la serviciu. Adică 7 din 10.

Anul acesta, în 8 luni, adică din ianuarie până în august, angajaţii de la Poşta Română, peste 25 de mii la număr, au avut aproape 500 de mii de zile de concediu de odihnă. Adică, 1.365 de ani. Când vine vorba despre concediul medical, compania n-a specificat câte zile a acordat anul acesta, doar că anul trecut 5.442 de angajaţi au fost bolnavi. Adică unul din 5.

Vezi și Foarte interesant! Cine este, de fapt, omul DEMIS de premierul Mihai Tudose în ședința de Guvern – SALARIUL acestuia

De asemenea, la Oficiul de Cadastru Bucureşti lucrează 146 de oameni. Anul acesta, până în septembrie, au avut peste 1.600 de zile de concediu de odihnă, adică în 9 luni, însumat, 4,6 ani de vacanţă. Tot în această instituţie, angajaţii care s-au îmbolnăvit au avut nevoie de îngrijiri şi recuperare peste o mie de zile. Adică, în 9 luni au stat 2,9 ani în medical.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri