Doliu la ISU! Șeful pe Dobrogea, infectat cu Covid, a murit!

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 04-11-2020 11:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, Daniel Gheorghe Popa, a murit azi. Colonelul Daniel Popa fusese diagnosticat cu Covid-19 și era internat într-un spital din București.


Colonelul Daniel Popa a murit, miercuri, la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală. În urmă cu câteva zile, șeful ISU Dobrogea fusese diagnosticat cu Covid-19.


La sfârșitul săptămânii trecute, ISU Dobrogea anunța că zece cadre ale instituției, între care și comandantul unității, colonelul Daniel Popa, au fost confirmate cu coronavirus:


Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța este una dintre instituțiile care pe plan local asigură linia întâi în lupta cu virusul COVID-19.


În acest context, 10 cadre ale inspectoratului, printre care și domnul inspector șef, au venit în contact cu acest virus și s-au dispus măsuri medicale pentru fiecare în parte. Capacitatea operațională nu a fost afectată de cazurile confirmate, activitatea inspectoratului se desfășoară în continuare în parametrii optimi de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență. Domnul inspector șef este internat într-un spital din București, starea dumnealui fiind una stabilă și atent monitorizată de cadrele medicale. Suntem alături de dumnealui, cât și de toți ceilalți afectați de acest virus, și le dorim multă sănătate”.

Vezi și

Vești extrem de bune pentru cei care caută un loc de muncă, dar și pentru angajatori



EXCLUSIV Biroul de Presă al Guvernului, reacție târzie în cazul Manciu: ‘Numirile se fac prin decizie a prim-ministrului’


Raiffeisen Bank anunță schimbări importante. Ce se întâmplă cu operațiunile numerar

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri