Au trecut 3 ani de la incidentul din clubul Colectiv iar autoritățile nu au rezolvat cazul. Dosarul Colectiv este în continuare amânat.
Tribunalul Bucureşti a amânat luni, pentru 22 octombrie, judecarea dosarului Colectiv, deoarece judecătorul care se ocupa de acest caz a ieşit la pensie, iar instanţa nu a desemnat un alt magistrat care să preia dosarul.
Pe 24 iulie, CSM a admis cererea de pensionare depusă de Mihail Valeriu Terceanu, judecătorul care se ocupa de dosarul Colectiv, iar pe 31 august preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru eliberarea din funcţie.
Tribunalul Bucureşti nu a reuşit să desemneze un alt magistrat care să preia dosarul Colectiv, astfel încât procesul a fost amânat pentru data de 22 octombrie.
Amânarea procesului i-a nemulţumit pe părinţii tinerilor decedaţi în urma incendiului de la Colectiv, unul dintre aceştia, Jean Chelba, declarând că "toată lumea este cu nervii la pământ".
"Suntem foarte indignaţi şi supăraţi, am ajuns la capătul răbdării. Nu se poate aşa ceva. Sunt cel care, acum un an şi ceva, am strigat judecătorului să nu iasă la pensie. Ne-a făcut, cred, în ciudă. În luna iunie a depus actele şi nu ştiu ce s-a întâmplat, trebuia semnat decretul mai devreme. Preşedintele nu ştiu dacă şi-a făcut în totalitate treaba. Poate era pe bicicletă şi nu avea creion la el să-i semneze. De abia de o săptămână şi ceva a anunţat. Deocamdată, nu există complet de judecată şi niciun judecător care să preia acest caz. Toată lumea este cu nervii la pământ, se apropie 30 octombrie, se fac trei ani. Nimic nu s-a întâmplat. Sper ca să nu se întâmple ca în dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. Eu zic să nu ne aducă în starea în care să ne facem singuri dreptate. Îşi bat joc de noi. Nu au fost în stare să pună un judecător, mi se pare impardonabil. Suntem la capătul puterilor, suntem foarte indignaţi. Sunt la limita răbdării, mai ales părinţii. În numele lor vorbesc, dar şi al supravieţuitorilor. Acolo e mai mare bătaia de joc. Aţi văzut termenul - 22 octombrie. Ce or fi făcând în timpul ăsta? Nu înţeleg. Cu acest dosar, de trei ani de zile, plimbat, zeci de termene de amânare, pentru mine este de neacceptat", a spus Jean Chelba, la ieşirea din tribunal.
În aprilie 2016, dosarul Colectiv a fost trimis în instanţă de Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti.
După mai multe termene de amânare, judecătorul Mihail Terceanu reuşise să înceapă judecarea pe fond a dosarului, fiind audiaţi cei trei patroni ai clubului Colectiv.
În dosarul Colectiv au fost trimişi în judecată patronii clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.
De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu - şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea - consilier superior, Ramona Sandra Moţoc - referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.
Citește și:
SURSE! „Caracatița” din „ograda” lui Carmen Dan: Sume fabuloase, pentru a fi puși șefi!
Dosarul Colectiv este în așteptare. De ce nu se face nimic în legătură cu acesta
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual



