Dosarul posibilei fraudări a alegerilor din Sectorul 1, acolo unde Clotilde Armand a ieșit câștigătoare, a fost trecut pe linie moartă.
Procurorul de caz face pasul înapoi. Procurorul Sorin Iașinovschi a solicitat să fie detașat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, acolo de unde a și venit.
Cererea lui Iașinovschi urmează să fie analizată la următoarea ședință a Consiliului Superior al Magistraturii și să se decidă dacă se aprobă sau se respinge această solicitare.
Surse apropiate anchetei a declarat, pentru Antena 3, că, de aproximativ 3 luni, nu s-a mai lucrat deloc în cazul acestui dosar, nu a mai fost audiată nicio persoană, nu s-au mai vizionat imagini de pe camerele de supraveghere și nici nu s-au mai dispus expertize.
În cazul în care se aprobă cererea lui Sorin Iașinovschi la Parchetul Curții de apel din Suceava, sunt șanse mari ca dosarul să fie repartizat unui alt procuror de la Secția pentru investigare a magistraților.
La alegerile pentru funcţia de primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, candidatul susţinut de PNL şi Alianţa USR-PLUS, a câştigat cu 40,94% dintre opţiuni, respectiv un număr de 36.455 de voturi. Daniel Tudorache, candidatul PSD, a întrunit 39,81%, reprezentând 35.451 voturi.
Vezi și
Ordin pregătit de ministrul Muncii, Marius Budăi! Apare un Comitet de monitorizare a reformei pensiilor, asumate prin PNRR
EXCLUSIV 32 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989: Cum a evoluat datoria externă a României, după uciderea cuplului dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu
Victorie pentru Marcel Vela, în Ajunul Crăciunului! ‘Un vis început în urmă cu 13 ani a devenit realitate’
Dosarul posibilei fraudări a alegerilor din Sectorul 1 e trecut pe linie moartă! Procurorul de caz a cerut detașarea
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 26-12-2021 22:19
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



