Dezvăluire neașteptată făcută de jurnaliștii din România! Două instituții aflate în subordinea Primăriei Voluntare, administrația condusă de Florentin Pandele, au dat 30 de mii de euro pe medalioane care promit că protejează oamenii de Covid-19. Pure O2 Pack-Solid arată ca un ecuson ușor de purtat la gât. Cei care îl comercializează susțin că el creează un scut de 1.3 metri în jurul purtătorului care, timp de 30-40 de zile, oferă protecție împotriva Covid-19 și care poate și să dezinfecteze măști de protecție, informează Buletin.de.
Conform sursei citate, patronul firmei care le comercializează în țara noastră susține că are toate avizele necesare de la autoritățile din Coreea și că ar deține și autorizație de la FDA Informațiile oficiale îl contrazic. Nicio instituție din România, nici European Medicines Agency (EMA) și nici Food and Drug Administration (FDA) nu au aprobat medalionul Pure O2 Pack-Solid . Firma furnizor a fost administrată de un om de afaceri cercetat pentru operațiuni de evaziune fiscală în sistem de criminalitate organizată.
La începutul lunii septembrie, Serviciul de Transport Voluntari (STV), în subordinea primăriei conduse de Florentin Pandele, a achiziționat 930 de medalioane „de protecție” Pure 02 Pack-Solid. Aproape fiecare angajat al STV ar trebui să fi primit trei astfel de medalioane, ținând cont că cele mai recente date de la Ministerul Finanțelor arată că STV are doar 334 de angajați.
O lună mai târziu, o altă societate condusă de Pandele, Ecovol SA, a cumpărat 60 de medalioane. Aceasta are aproape la fel de mulți angajați ca STV: 300. În total, firma care se ocupă de salubrizarea din Voluntari a plătit 1.700 de EURO.
Firma care vinde medalioanele făcute în Coreea susține că acestea „creează un scut cu raza de aproximativ 1.3 metri în aerul din jurul purtătorului, care împiedică microorganismele patogene să ne contamineze.” Ele protejează împotriva Covid-19 și a altor agenți patogeni, dar și în eliminarea mirosurilor, conform descrierii de pe SEAP.
Mai mult, medalioanele igienizează și dezinfectează suprafețele și materialele aflate în raza sa de acțiune. Acest produs inovator, așa cum e descris el pe platforma de licitație, poate să dezinfecteze chiar și măștile de protecție reutilizabile. Durata de acțiune de la deschiderea ambalajului este de 30-40 de zile cu eficiență maximă.
„Absolut inofensiv la inhalare, fără coloranți și arome, nu este toxic pentru piele, iar în contact cu aerul generează oxigen pur.”
În realitate, medalioanele inovatoare nu sunt recunoscute de nicio instituție din România, iar pe listele European Medicines Agency (EMA) nu sunt menționate. Mai mult, conform U.S. National Library of Medicine, Food and Drug Administration (FDA), agenția din Statele Unite responsabilă de reglementarea de astfel de dispozitive, Pure O2 Pack-Solid „nu a fost găsit de FDA ca fiind sigur și eficient, iar această etichetare nu a fost aprobată de FDA”.
În schimb, pe ambalajul medalioanelor este menționat un număr de înregistrare la FDA denumit NDC. Acest număr „nu indică faptul că FDA a verificat informațiile furnizate de etichetatorul produsului. Numerele NDC atribuite nu sunt în niciun fel o indicație a aprobării de către FDA a produsului”, conform site-ului oficial NDC.
Conducerea firmei care care le vinde, Tibes Medical Center, susține, contrar informațiilor oficiale găsite de Buletin de București, că produsele ei au autorizație de la FDA. Dovada pe care ne-a trimis-o demonstrează doar faptul că firma numită Pure O2 este înregistrată la FDA, nu și produsul.
Vezi și EXCLUSIV Interviu fără menajamente. Vasile Dîncu, despre criza politică și sanitară, despre carantinarea Capitalei, o posibilă intrare la guvernare a PSD, dar și despre acuzațiile pe care i le aduce Liviu Dragnea
Două instituții din subordinea Primăriei Voluntari au cumpărat sute de medalioane anti-Covid-19! Cei care le comercializează spun că acestea creează un scut în jurul purtătorului
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 18-10-2021 14:12
Trending

11:00Politica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

10:00Entertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

10:30Politica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

09:00Social
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

08:00Social
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

13:00Politica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

08:30Entertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

12:00Economie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox

09:30Entertainment
Grila PRO TV pentru 2027. Dansez pentru tine revine pe micile ecrane, la peste 2 decenii de la debut

02 noiPolitica
Guvernul Niculescu ar trebui să aprobe bugetul pentru 2027 până la final de 2026. Argumentele lui Mihai Fifor
Articole Similare

16:29Actual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

13:08Actual
[P]Investițiile, pe plan secund în 2026? Porțile tip rulou Alexiana rămân o opțiune pentru companii

02 noiActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie



