Vineri a fost o zi extrem de importantă pentru Guvernul Tudose. A avut loc o ședință la Sucevița, unde liderii PSD s-au reunit, în Comitetul Executiv Naţional al partidului pentru evaluare. Mai exact, fiecare ministru din Guvernul Tudose a fost evaluat de social democrații din cele mai importante funcții şi de Darius Vâlcov, acelaşi om care a dus la schimbarea Guvernului Grindeanu. Liviu Dragnea a spus că actualul guvern a făcut treabă mai bună.
„În ceea ce privește activitatea guvernamentală, lucrurile stau mult mai bine decât în vară, au avut o muncă destul de susținută în aceste luni și au recuperat foarte multe întârzieri”, a spus Liviu Dragnea, citat de Antena 3.
„S-a discutat, de exemplu, despre cele trei spitale regionale. Era o nemulțumire legată de întârzierea de la Cluj. Chiar în timpul întâlnirii, s-a sunat și la București, și la Cluj și am aflat că astăzi au ajuns la Ministerul Dezvoltării ultimele hârtii, deci din punct de vedere al locației nu mai sunt probleme”, a spus lideru PSD.
Vezi și Se anunță BOMBA ANULUI în media! Cine vrea să CUMPERE PRO TV
„Am discutat de asemenea despre domeniul educației, legea educației și manuale. Am discutat la legea educației despre obligativitatea punerii de acord a ofertei educaționale cu necesarul din economie. Există mai multe variante de elaborare a legii educației. Despre manuale, s-a discutat mult despre varianta cu un manual unic sau un manual alternativ. Și aici trebuie să aibă loc o discuție serioasă cu mediul academic, cu părinții. Trebuie să se ia o decizie destul de rapid”, a mai declarat Liviu Dragnea.
În cadrul şedinţei, s-a dicutat și despre proiectul de eliminare a mai multor taxe nefiscale. „Vom scădea taxele fiscale, aşa cum am vorbit în campanie. Este aproape finalizat conceptul şi am cerut un exemplu de taxă nefiscală, ca să ştim şi noi, în caz că ne întrebaţi. Nu ştiu dacă ştiaţi, dar în România există taxă pe horă. 1000 de lei. Nu auzisem, dar există. Dacă cineva organizează un eveniment şi organizează o horă, trebuie să plătească o taxă. Cred că am putea să renunţăm la astfel de taxe unde consturile de administrare sunt mai mari decât taxa în sine”, a declarat preşedintele PSD.
Mai mult, Dragnea spune că „Legea pensiilor este finalizată practic ca și document. În perioada următoare se face evaluarea financiară, este vorba despre un impact semnificativ și de asemenea, trebuie să ne prezinte cât de curând care este perioada necesară pentru recalcularea pensiilor. Vorbim de recalcularea a peste 5 milioane de dosare. E vorba de mecanismele tehnice și resursele financiare pentru ca atunci când vom ieși cu ea să existe răspuns la toate întrebările. (...) O recalculare a tuturor dosarelor durează de mai mult de un an și jumătate.”
Vezi și Detaliu interesant! Cui i-a cedat TOATE casele Gabriel Sandu, omul care l-a denunțat, miercuri, pe fostul președinte Traian Băsescu
Întrebat când se va ieși cu legea, acesta a răspuns: „În perioada următoare, mai bine întârziem o săptămână sau două săptămâni, față de un termen pe care oricum nu ni-l luasem, în așa fel încât să putem prezenta și desfășurarea în timp, și perioada de recalculare, unde va ajunge fiecare pensionar și impactul bugetar”.
„Punctul de pensie va evolua așa cum am spus în programul de guvernare. Este vorba despre inechitățile din sistem”, a mai adăugat președintele PSD.
Dragnea trage concluziile despre Guvern: ce se va întâmpla cu legea pensiilor acum
Trending

11:04Actual
Văduvia lui Mircea Dinescu s-a încheiat rapid. Proprietarul de restaurante și-a luat nevastă după ce a împlinit 70 de ani

09:43Actual
Iranianca din viața lui Andrei Caramitru. Controversatul influencer este căsătorit cu o femeie superbă

13 febExterne
Personajul cheie apărut în dosarul Epstein poate da tot cazul peste cap. Declarații de impact făcute de Michael Baden

13 febActual
Ei sunt regii cărnii de porc din România. Au peste două decenii de când aprovizionează cele mai mari supermarketuri, ai mâncat măcar o dată produsele lor

13 febActual
Moment istoric în SUA și în lume, după anunțul care consfințește finalul unui brand

12:52Actual
Se întoarce iarna în România. ANM anunță ninsori abundente în aproape toată țara și temperaturi extrem de scăzute

16:17Actual
Femeia care a luat Carrefour pentru familia Pavăl. Ea este moștenitoarea imperiului financiar construit de cei doi oameni de afaceri din Bacău

14:09Actual
Pensionara protejată de AUR e pe urmele lui Nicușor Dan. O fostă judecătoare a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui

08:56Actual
Parcările albastre din București nu vor mai putea fi plătite cu bani gheață. Schimbarea va intra în vigoare la finalul lunii

10:34Actual
Sfântul Valentin 2026: Confuzia majoră din calendarul ortodox. Când spui, de fapt, "La mulți ani"?
Articole Similare

37 minute în urmăActual
Eminența cenușie din spatele magazinelor Metro. Ion Țiriac a renunțat de 10 ani la acțiunile sale

circa 1 oră în urmăActual
Fără centură de siguranță și fără amendă pentru acești români. Nu contează că stau pe scaunul din dreapta, legea e de partea lor

circa 2 ore în urmăActual
Nouă materie obligatorie pentru toți elevii de gimnaziu din România. Ar putea avea măcar o oră pe săptămână

17:44Actual
Angajații care trebuie să primească încă 1.500 de lei la salariu au rămas doar cu așteptarea. Banii de primă întârzie de două luni

16:17Actual



