sursa foto:  protv.ro

Se anunță BOMBA ANULUI în media! Cine vrea să CUMPERE PRO TV

Cu siguranță, aceasta ar fi bomba anului pe piața media. Sunt mari șanse ca PRO TV să-și schimbe proprietarul. Central European Media (CME), compania care este proprietarul Pro TV, se află în negocieri avansate de vânzare a afacerilor din domeniul media pe care le mai deţine în acest moment în Europa Centrală şi de Est.

Printre firmele interesate, cele mai mari șanse de achiziționa televiziunea din Pache le au acționarii majoritari ai Rompetrol Group, potrivit portalului Echo24 din Cehia, citând mai multe surse apropiate negocierilor, scrie Click!. La ora actuală, Central European Media (CME) are sediul zonal la Praga și deține patru televiziuni în Europa Centrală și de Est: postul local TV Nova, cel slovac TV Markiza și câte o stație în România și Bulgaria. În 10 iulie, Central European Media Enterprises a anunţat vânzarea operaţiunilor din Croaţia (Nova TV) şi din Slovenia (POP TV) către Slovenia Broadband S.r r.l., o subsidiară a United Group B.V.

Tranzacţia s-ar putea finaliza până la sfârşitul anului, în funcţie de obţinerea aprobărilor autorităţilor de reglementare. Preţul de achiziţie a fost de 230 de milioane de euro (262,5 milioane de dolari), iar câştigurile obţinute vor fi folosite pentru plata unui împrumut de 250,8 milioane de euro, scadent în 2018. „Nu comentăm speculaţiile care apar în legătură cu firma noastră”, a spus Pavel Bednař, purtătorul de cuvânt al CEFC, pentru o publicaţie slovacă.

Echo 24 spune că americanii sunt deciși să vândă și au mai mulți clienți interesați, negocierile purtându-se și pentru entități din trust. „Interesat de această vânzare ar fi şi grupul PPF al lui Petr Kellner, care a deţinut acţiuni la TV Nova. De asemenea compania Penta, care a prestat servicii financiare către CME, şi-a anunţat interesul în TV Nova”, scriu jurnaliștii de la Echo24.

CME a estimat, de curând, că, în acest an, profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare va creşte cu 13-17% la rate constante de schimb. Recent, compania a anunţat că intenţionează să utilizeze creşterea din acest an pentru a începe să reducă o parte din datoriile sale de un miliard de dolari.

În țara noastră, din portofoliul CME fac parte: Pro TV – liderul televiziunilor din România, Pro X, Pro Gold, Pro Cinema, Pro 2, MTV România şi Pro TV Internaţional.  Grupul Pro TV a obţinut, la nivelul întregului an 2016, un venit net de 172,9 milioane de dolari, reprezentând o creştere de 11,3%, la rate constante ale cursului de schimb valutar, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015. În 2016, postul de televiziune Pro TV a obţinut cea mai mare cotă de piaţă (25%) din prime-time de la măsurătoarea modernă a audienţelor.

Anul trecut, CME a înregistrat venituri nete de 638,013 milioane de dolari.

Vezi și Detaliu interesant! Cui i-a cedat TOATE casele Gabriel Sandu, omul care l-a denunțat, miercuri, pe fostul președinte Traian Băsescu

Adrian Mutu se căsătorește! Cărui post de televiziune și pentru ce sumă își va vinde briliantul nunta

Un tezaur este în pericol! Cum riscă România să piardă aproape 360 de miliarde de euro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare