Surprinzător sau nu? Din ce țară provin cei care investesc masiv în România în ultima perioadă

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 23-07-2017 21:06

Actualizat: 23-07-2017 22:52

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Noi cumpărăm rachete Patriot de la americani în valoare de 4 miliarde de dolari. Dar cine sunt cei mai motivați investitori pe piața românească? Ei bine, libanezii, sirienii, palestinienii şi iordanienii, adică arabii. Cel puțin când vine vorba de imobiliare. În ultimul an, aceștia au bifat achiziţii ce depăşesc 30 mil. euro, potrivit calculelor Capital.


Cel mai activ a fost libanezul Johny Jabra, care s-a asociat în 2015 cu antreprenorii români Ionuţ Dumitrescu şi Geo Mărgescu. În această formulă, sub umbrela Forte Partners, a plătit anul trecut circa 5,2 mil. euro pe o bucată din fosta fabrică de pâine Băneasa şi vrea să înceapă în această vară construcţia unui ansamblu rezidenţial cu 352 de apartamente, o investiţie de 37 mil. euro, potrivit dezvoltatorului. Primele două blocuri cu zece etaje, din cele patru proiectate, urmează a fi finalizate la începutul anului 2019.


Citește și...

Sexgate marca Gabriel Oprea! În ce instituții de stat și-a instalat sexy protejatele


Ministrul de Interne Carmen Dan făcută praf de un ziar din Teleorman – care a fost motivul


Atenție șoferi! CNAIR a făcut marele anunț. La ce va renunța?


 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri