Se pare că Partidul Național Liberal urmează să-i retragă sprijinul politic primarului Capitalei, Nicușor Dan, deși Ciprian Ciucu, președintele PNL București, a afirmat că nu e momentul acum.
De altfel, chiar liderul liberalilor bucureșteni a menționat că nu-i retrage sprijinul acum, pentru că l-ar transforma pe Nicușor Dan într-o „victimă competentă”, așa cum s-a întâmplat cu primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Mai mult, el chiar a precizat că Armand nu este competentă, chiar dacă „acolo există parţial impresia că doamna primar este o victimă competentă”.
În plus, Ciprian Ciucu a afirmat că nu i se va retrage acum sprijinul politic lui Nicușor Dan, pentru că vine iarnă și ar putea ca primarul general să se justifice, spunând „nu am putut pentru că PNL mi-a retras sprijinul”.
„Nu o să-i fac o evaluare administrativă în acest moment, pentru că, dacă aş face acest lucru, s-ar putea la un moment dat să se pună problema retragerii sprijinului lui Nicuşor Dan, ceea ce s-a vorbit foarte mult în spaţiul public şi în PNL în ultimul timp. Nu este o noutate. Opinia mea este că, dacă i-am retrage sprijinul politic lui Nicuşor Dan în acest moment, ar fi o greşeală, pentru că l-am transforma într-o victimă competentă, ca la Sectorul 1. Acolo există parţial impresia că doamna primar (n.r. - Clotilde Armand) este o victimă competentă, ceea ce nu este. Nu dorim să punem această ipostază pe Nicuşor Dan. Nu poţi să laşi Capitala fără o majoritate şi să îi oferi o portiţă de scăpare în cazul în care nu ar performa. Atenţie! Nu zic că nu performează. Trebuie să existe acest timp pe care orice primar ar trebui să îl aibă la dispoziţie să demonstreze că poate. 99% dintre proiectele propuse s-au votat. Deci, nu va exista niciodată argumentul că nu a putut că nu l-a ajutat PNL”, a spus Ciucu, conform Agerpres.
„Vine iarna şi ar fi absurd în pragul iernii să i se retragă sprijinul şi să zică - 'nu am putut pentru că PNL mi-a retras sprijinul'”, a mai spus Ciprian Ciucu.
„Este prematur. Noi avem o evaluare, dar ar fi mult mai bine să amânăm acest moment pentru primăvară sau începutul verii viitoare. Este bine să treacă iarna în linişte (...) şi să explice ce a putut să facă şi ceea ce nu a putut să facă. Din punctul meu de vedere, nu este acesta momentul”, a subliniat primarul Sectorului 6.
E doar o chestiune de timp până când PNL îi va retrage sprijinul politic lui Nicușor Dan! Ciprian Ciucu, liderul PNL București, îl compară pe Nicușor Dan cu Clotilde Armand! 'Există parţial impresia că doamna primar este o victimă competentă, ceea ce nu este'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 03-11-2022 16:16
Trending

11 sepExterne
Telefoanele, interzise complet în școli după afișarea rezultatelor de la testele PISA. Țara care a luat această măsură nu a așteptat nici 24 de ore

11 sepExterne
Cum se va împărți averea lui Elon Musk. Miliardarul care l-a ajutat pe Donald Trump în campanie are 14 urmași

11 sepEconomie
Dezastru la întreținere pentru românii care stau la blocurile noi. Cât ajung să achite lunar

11 sepEconomie
Produsele de la Lidl care dispar de la raft pe 20 septembrie. Au prețuri reduse chiar și la jumătate din prețul inițial

11 sepSocial
Gratuitate pentru locuitorii din București. Se adresează doar celor din Sectorul 1, anunțul autorităților

11 sepEconomie
Dispare Carrefour din România. După ce magazinele au fost cumpărate de frații Pavăl, se lucrează la o altă identitate vizuală a supermarketurilor

11 sepExterne
Spania nu mai este ce a fost. De ce tot mai mulți români ajung să se întoarcă acasă sau să se orienteze către alte țări

11 sepSocial
Județul din România unde apa are cel mai mare tarif pe metrul cub. Comparație cu alte zone unde este mult mai accesibilă

11 sepEntertainment
Cât a costat Catedrala Mântuirii Neamului până în prezent. A fost nevoie de ani buni și donații uriașe pentru cel mai mare lăcaș de cult creștin ortodox din lume

11 sepEconomie
Scumpiri uriașe la biletele de avion. Prețul combustibilului folosit pentru zbor a crescut cu 90%
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



