Vești importante pentru toți șoferii! Un nou proiect de lege a fost adoptat astăzi de către deputați și va intra în vigoare începând de la 1 ianuarie 2019.
Noul proiect a întrunit 259 de voturi „pentru” şi o abţinere. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Potrivit acestuia furnizorii de carburanți vor comercializa benzină cu un conținut de biocarburant de minimum 8% din totalul volumului vândut către șoferi în decursul unui an.
„Furnizorii de carburanţi comercializează către consumatorul final numai benzină cu un conţinut de biocarburanţi, după cum urmează: a) până la data de 31 decembrie 2018, benzina cu un conţinut de biocarburant de minimum 4,5% în volum; de la data de 1 ianuarie 2019, benzina cu un conţinut de biocarburant de minimum 8% în totalul volumului comercializat către consumatorii finali într-un an calendaristic”, prevede proiectul de Lege privind aprobarea OUG 80/2018, conform Mediafax.
Prevederile se aplică combustibilului folosit pentru autovehiculele rutiere, tractoarele agricole și forestiere, navele de navigație interioară și ambarcațiunile de agrement chiar și atunci când nu se află pe mare, precum și electricității utilizate de vehiculele rutiere.
Furnizorii de benzină vor fi obligați să amplaseze etichete prin care șoferii să fie informați despre conținutul de biocarburanți, cifra octanică „research”, precum și despre existenţa aditivilor metalici, notează sursa citată.
În situația în care conținutul de etanol din benzină depășește valoarea de 5 la sută în volum sau conţinutul de oxigen din benzină depăşeşte 2,7% m/m, pe etichetă va fi afișat următorul mesaj de avertizare: „Atenţie! Verificaţi compatibilitatea motorului autovehiculului dumneavoastră cu acest amestec de carburant”
Dacă tipul de combustibil conține aditivi metalici, în benzinării trebuie afișat următorul text de avertizare: „Atenţie! Amestecul de carburant conţine aditivi metalici”
„Producătorii şi importatorii de autovehicule sunt obligaţi să includă în documentaţia tehnică pe care o pun la dispoziţia utilizatorilor, respectiv în cartea tehnică, informaţii privind conţinutul de biocarburanţi din benzină care poate fi utilizat şi folosirea adecvată a diverselor tipuri de amestecuri conţinând benzină”, mai prevede proiectul.
Ministrul Finațelor, Eugen Teodorovici, declara în octombrie că dorește eliminarea accizei suplimentare la carburanți, iar în paralel prețurile să fie plafonate.
În paralel cu analiza privind plafonarea prețurilor la combustibili, Consiliul Concurenței derulează o analiză pentru a vedea de ce prețul fără taxe la benzină și motorină este în România mai mare decât media europeană, în condițiile în care țara noastră are forță de muncă ieftină, suntem exportator de carburanți, iar o treime din necesarul de petrol provine din producția internă.
MARE ATENȚIE! Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie semnat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.
Vezi și
Cod roșu de alertă! Toți cei care au cumpărat aceste produse de la Mega Image sunt vizați – Trebuie distruse
Mare atenție!Toți șoferii sunt vizați- Se dau amenzi uriașe
Detalii neștiute ies la iveală! Dezvăluiri incredibile despre înlocuitorul Olguței Vasilescu
E oficial! Toți șoferii sunt vizați- Ce schimbări vor avea loc de la 1 ianuarie
Trending

07:54Actual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

08 febPolitica
Implozie la PNL, după ce Hubert Thuma l-a acuzat pe Ilie Bolojan că nu l-a susținut pe Crin Antonescu în cursa prezidențială

08 febPolitica
Ce condiție pune Nicușor Dan public pentru ca România să adere la Consiliul de Pace al lui Donald Trump

08 febActual
ANM anunță temperaturi de până la minus 15 grade și viscol la munte

08:22Entertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

08 febActual
Locul de muncă pe care este mare bătaie în România, datorită salariului. Angajatul primește până la 30.000 de lei pe lună

10:22Actual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

09:41Actual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

08 febActual
Utilizatorii iPhone, avertizați asupra colectării masive de date de către aplicații

08:59Actual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria
Articole Similare

33 minute în urmăActual
Înscriere clasa pregătitoare 2026. Calendarul și metoda de admitere, anunțate de către Ministerul Educației

circa 1 oră în urmăActual
Pepco a ajuns să cucerească România și are planuri de extindere. Cum arată dezvoltarea gigantului european

circa 1 oră în urmăActual
Luptă mare pentru șefia Parchetului General, DNA și DIICOT. Cine sunt oamenii care vor să conducă unele dintre cele mai importante instituții din țara noastră

circa 1 oră în urmăActual
Rompetrol se extinde în 2026. Peste 10 benzinării noi se vor deschide, iar acest pas va genera sute de locuri de muncă

circa 1 oră în urmăActual



