Prima ediţie a show-ului ”POFTIȚI LA NEA MĂRIN” a luat sfârşit. După foarte multă muncă, concurenţii au realizat ce înseamnă să administrezi un restaurant, dar şi cât de greu este.
Cel mai mult a muncit Nicoleta Luciu, care a şi plecat cu premiul de 2 000 de euro.
„Dintre toți, unul a muncit mai mult. Și eu sunt impresionat de câtă seriozitate a dat dovadă. A tot cărat comenzile pe scările alea, a făcut drumul de 100 și ceva de ori, iar eu dacă am spus că dau 2.000 de euro, acești bani îi dau Nicoletei Luciu”, a spus Nea Mărin.
Nicoleta a mărturisit ce va face cu banii câștigați la Nea Mărin: ”Vreau să le fac o surpriză copiilor și să-i duc la Disneyland. Cred că vor fi foarte bucuroși”.
Ea le-a mulțumit colegilor de echipă și a recunoscut că, deși știa cât de mult a muncit și își dorea premiul, a avut emoții la final. ”Eu știam că am muncit foarte mult, dar, pe de altă parte, nu prea știam ce au făcut ceilalți, nu știam foarte bine ce i-a pus Nea Mărin pe ei să facă”, mai spune Nicoleta, iar colegii ei, Iuliana, Vasilică și Jean au fost de acord că ea a a fost cea mai muncitoare.
”Are patru copii, cred și eu că are antrenament și că a muncit cel mai mult. Bravo ei!”, a felicitat-o Jean de la Craiova.
Vezi şi Alertă! Profi face un apel către toţi clienţii săi: Sunt rugaţi să ducă aceste produse înapoi
Raed Arafat şi-a vândut vila: Câţi bani a încasat celebrul medic, dar şi ce avere are
Ea este câştigătoarea primei ediţii a show-ului ”POFTIȚI LA NEA MĂRIN”: Câţi bani a câştigat şi ce va face cu ei
Autor: Ancuța Paraschivoiu
Publicat: 11-07-2018 12:03
Trending

29 marPolitica
Datorul Nicușor Dan la stat. Președintele nu a mai ascuns că va fi executat silit

29 marEconomie
RO e‑Factura, obligație de la 1 iunie 2026 și pentru acești români. Nu contează că ești persoană fizică

29 marActual
Electrocasnicul care consumă cel mai mult. Te poți lipsi de el, există alternative mai ieftine

29 marSocial
300 de lei în plus la pensie, în luna mai. Un milion de români vor primi banii

07:56Actual
Peștele cu urme de paraziți, un pericol pentru sănătate. Locuri de evitat când cumpărați alimentul
Articole Similare

29 marSocial
300 de lei în plus la pensie, în luna mai. Un milion de români vor primi banii

28 marSocial
Tichetele casnice, soluția prin care ai dreptul la pensie și asigurare medicală. Reglementare specială pentru menajere, bone și alți lucrători „cu ziua”

28 marSocial
Pensia din aprilie, modificată în calendar. Anunț oficial de la Ministerul Muncii

25 marSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

24 marSocial



