Elena Udrea a făcut o serie de afirmații la „Sinteza Zilei”, de la Antena 3, în direct din Costa Rica. Fostul ministru a comentat declarația făcută sub jurământ de Victor Ponta.
Din decizia Înaltei Curți de Casație în Dosarul Laurei Codruța Kovesi, Victor Ponta a relatat că fosta șefă a DNA era extrem de apropiată de denunțătorul Sebastian Ghiță. Astfel încât cu prilejul unei vizite private, Kovesi s-a adresat : „Știe că îl iubește, dar dacă îl mai prind că vorbește cu aia (Elena Udrea) o să-l arestez și pe el și pe aia”.
„În vremea aceea, ei ne fotografiau pe mine, pe Ghiță. După mașina cu care mergeam cred că era prin 2013. Multe din discuțiile pe care le-am avut cu Ghiță au fost în cafeneaua aceea din Barbu Văcărescu. Nu-mi vine să cred că el atunci era urmărit, era supravegheat. Eu nici nu știam de relația de amor. Eu am fost ușor amuzată. Din frustrările, invidiile, din geloziile unei femei, eu stau acum în Costa Rica cu copilul meu, plecată departe de țară, cu o condamnare. A fost această reacție a mea să mă distrez oarecum, să mă gândesc că am avut dreptate. O femeie simte lucrurile acestea. Mi-a fost jenă să spun că m-am gândit la asta. Femeia asta avea o problemă că era frustrată, nu suporta nici măcar să mă vadă. Mai există un episod pe care nu l-am luat în serios, am crezut că generalul Coldea mă minte. În 2013, Kovesi a redeschis Dosarul Gala Bute, care nu mă privise niciodată pe mine. Ea l-a redeschis și când eu eram arestată în 2015, ea a spus că l-a redeschis, deși nu era treaba ei să-l deschidă că nu era procuror de caz. Am avut o discuție cu Coldea și Maior în care le spuneam voi vreți să mă arestați, adică evident că încercați să faceți ceva împotriva mea și să mă arestați. Veneau oamenii și îmi spuneau lucrurile astea.. Ghiță, alții.. Iar Coldea mi-a zis atunci că Kovesi are ceva personal cu tine. Și eu am zis că nu se poate, că e o prostie, că nu sunt așa naivă să-mi imaginez că Kovesi avea ceva personal cu mine. Dar în realitate, se pare că așa era. Kovesi a avut ceva personal cu mine, ceva femeiesc, de toată jena. Dacă am ajuns ca oameni care au condus țara asta să creeze astfel de situații, să pui statul în astfel de situații.. Eu cred că oamenii care ocupă astfel de funcții trebuie să facă un control psihologic. Nu poți să stai la mâna unei femei plină de gelozii, care e în stare să trimită în pușcărie pentru că îl iubea ea pe Ghiță”, a spus Elena Udrea la Antena 3.
„Că ar fi luat decizii de a aresta oameni, femei, pentru că era geloasă e prima dată când aud. L-am mai auzit pe Sebastian Ghiță în interviul dat lui Ion Cristoiu spunând că l-a amenințat Kovesi că dacă mai vorbește cu mine îl arestează și pe el și pe mine. Dar eu am crezut că se referea la ce discuta el cu mine, nu m-am gândit că era o chestie de femeie geloasă care nu voia să-l vadă cu alta”, a mai spus Udrea.
„Eu îl cred pe Sebastian Ghiță, ar trebui ținut cont de lucrurile pe care le-a spus. Se confirmă multe din lucrurile pe care le presupuneam. Kovesi aresta din frustrare, din amor propriu. Arestările s-au făcut rar pentru că oamenii au încălcat legea, s-au făcut pentru că așa voia Kovesi, se inventau dosare”.
„Era periculoasă poziția mea lângă președinte, credea Kovesi. Eu am aflat multe lucruri de la Sebastian Ghiță. Cred că a spus o dată președintele și m-a deranjat, da, știa lucruri de la mine, dar multe bârfe femeiești. Mi-a fost jenă să vorbesc de lucrurile astea pentru că erau bârfe de femei, mi-a fost jenă să vorbesc despre așa ceva la televizor”, informează antena3.ro
Vezi și
Răsturnare de situație! Ce a ascuns Poliția Română în scandalul momentului
Frații Dedeman dau din nou lovitura! Profituri uriașe față de 2018
Ordinul se aplică de azi! Schimbarea care vizează milioane de români
Elena Udrea face noi declarații! 'Kovesi a avut ceva personal cu mine, ceva femeiesc, de toată jena'
Trending

11 aprPolitica
Fotografia cu Nicușor Dan care i-a adus un val de critici, înainte de Paște. Unde a fost surprins președintele și ales ales cu cine. FOTO

11 aprEntertainment
Obiceiu bizar pe care îl aveau Elena și Nicolae Ceaușescu de Paște. Sărbătoreau atipic Învierea

09:48Actual
STB de Paște. Programul pentru transportul public din Capitală

circa 1 oră în urmăActual
Mall deschis de Paște în București. Un supermarket cunoscut i-a urmat exemplul, pentru 12 aprilie
Articole Similare

10 aprSocial
Actul pe care nimeni nu are voie să ți-l mai ceară. Este lege, se ia amendă

10 aprSocial
Pensie nouă în România. Proiectul de lege care ar trata pensionarii ca în SUA este în Parlament deja

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social



