Liderul și europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a susținut la postul de televiziune Antena 3 CNN, după Austria a blocat aderarea României la spațiul Schengen, că fiecare român și companie de stat ar trebui să-și închidă conturile la băncile austriece și să-și mute banii la alte bănci, deoarece comportamentul Austriei a fost sfidător, revoltător, afgresiv și nesimțit la adresa României.
„Eu o spun extrem de direct. Astăzi, împotriva intereselor României și românilor a fost Austria. Din acest moment, fiecare cetățean român și mai ales companiile de stat din România - Romgaz, Transgaz, Hidroelectrica, Electrica, toate companiile mari de stat care în acest moment au carduri bancare și conturi bancare prin care rulează zeci, sute de milioane de euro lunar prin Raiffeisen și Erste Bank sunt obligați de către fiecare român în parte să-și închidă conturile de la Raiffeisen și Erste, pentru că comportamentul Austriei a fost sfidător, revoltător, afgresiv și nesimțit la adresa României. Voi solicita celor din consiliile de administrație de la companiile de stat să meargă la alte bănci”, a declarat Rareș Bogdan, conform stiripesurse.ro
Europarlamentarul Rareș Bogdan cere 'răzbunare': Comportamentul Austriei a fost sfidător, revoltător, afgresiv și nesimțit la adresa României
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

17 sepActual
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație

17 sepPolitica
Victor Ponta, propus premier. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a mai fost șeful Executivului, și-a dat demisia după tragedia Colectiv

17 sepActual
Escrocheria prin telefon care îl păcălește și pe cel mai deștept. Crezi că te sună familia sau un prieten și rămâi fără bani în conturi

17 sepEntertainment
Se dau 500 de lei ajutor de încălzire de la stat. Cine poate încasa, lunar, banii, care sunt actele necesare și procedura, pas cu pas

17 sepEntertainment
Terasa din Mall Băneasa a patronilor Mobexpert. Dan Șucu și soția au gândit un loc de relaxare pentru clienții magazinului de mobilă

06:30Horoscop
Horoscop financiar 18 septembrie 2026. Previziuni complete

08:30Social
Ajutor de încălzire 2026-2027: cine primește, plafoane venit, acte necesare, termen depunere

17 sepEntertainment
Pe ce au cheltuit banii foștii concurenți de la Vocea României. Puțini au decis să folosească premiul de la PRO TV într-un scop constructiv

11:30Economie
Contribuții sociale 2026: cât plătim la stat și ce se schimbă de la 1 ianuarie

13:00Social
Modificări la Legea Pensiilor din 2026: vârsta de pensionare, stagiu de cotizare și punctaj
Articole Similare

15 minute în urmăEconomie
Câte restaurante are McDonald’s în România. Cel mai nou fast food al brandului american s-a deschis la Craiova

circa 1 oră în urmăEconomie
Cât pierzi dacă dai aur la schimb când vrei să cumperi bijuterii noi. Plătești și modelul, nu doar gramul

circa 1 oră în urmăEconomie
Romgaz va face 1.100 de angajări. 860 de posturi pentru Azomureș

17:30Economie
Încep angajările la Hidroelectrica și alte mari companii de stat. Posturile care vor fi deblocate, după ultimele decizii

17:00Politica



